Încă două noi comune din Cluj își montează panouri fotovoltaice! Vor să-și producă singure energia electrică

Încă două noi comune din Cluj își montează panouri fotovoltaice! Vor să-și producă singure energia electrică
| Foto: enelx.com

Cele două noi comune clujene care își vor acoperi consumul propriu de energie electrică din surse regenerabile sunt Râșca și Mărișel.

Consiliul Județean Cluj a emis certificatele de urbanism necesare în vederea înființării unor capacități de producție a energiei electrice, din sursă solară, în două noi comune din zona de munte a județului, respectiv Râșca și Mărișel.

„În ceea ce ne privește, susținem prin toate mijloacele posibile comunele care optează pentru beneficiile producerii și consumului de energie nepoluantă, regenerabilă. Diminuarea cheltuielilor de funcționare cu energia electrică convențională folosită pentru iluminatul stradal și a obiectivelor publice va aduce economii însemnate la bugetele locale. Încurajăm, deci, toate autoritățile locale să recurgă la acest gen de proiecte”, a transmis șeful CJ Cluj, Alin Tișe.

În ceea ce privește comuna Râșca, proiectul implementat de autoritatea locală prevede înființarea unui parc fotovoltaic cu o capacitate de 200 de kWp. Vor fi instalate, astfel, 364 de panouri, cu o capacitate de 550 de W fiecare. Facilitatea va fi realizată pe o suprafață de teren de cca. 1200 de mp, în satul Dealu Mare.

Referitor la parcul fotovoltaic ce va fi edificat pe teritoriul comunei Mărișel, acesta va avea o putere instalată de 205 kWp și va fi compus din 500 de panouri, cu o capacitate de 410 W fiecare.

Ambele capacități de producție a energiei din surse regenerabile sunt destinate consumului propriu, respectiv pentru iluminarea stradală din toate satele aparținătoare, dar și pentru electrificarea obiectivelor publice din cele două comune.

Proiectele urmează a fi depuse la Ministerul Energiei în vederea obținerii de fonduri nerambursabile din „Fondul pentru modernizare”, program național de sprijin destinat modernizării și eficientizării sistemelor energetice și îmbunătățirii eficienței energetice.

Amintim, în urmă cu două săptămâni, forul administrativ județean a emis certificatul de urbanism necesar înființării unei capacități de producție a energiei electrice din sursă solară pentru acoperirea, în proporție de 99%, a consumului propriu al comunei Căianu.

Comenteaza