15:50 Polițiștii clujeni apelează la ajutorul cetățenilor pentru găsirea unei femei în vârstă de 35 ani, din Cluj-Napoca, dată dispărută după ce a plecat de acasă miercuri, 2 septembrie, și nu a mai revenit.
15:38 O femeie de 34 de ani din Cluj-Napoca a fost reținută pentru 24 de ore, după ce a fost depistată, vineri seara, la volanul unui autoturism care se deplasa haotic pe străzile din oraș.
15:23 Pompierii clujeni au intervenit, în urmă cu scurt timp, pe raza localității Stejeriș, unde remorca unui autotren încărcat cu baloți de fân a fost cuprinsă de flăcări.
15:00 Antrenorul Universității Cluj a prefațat întâlnirea dintre formația sa și trupa din Oltenia.
14:44 Viceprimarul Clujului, Dan Tarcea, intervine în scandalul declanșat de adresa Inspectoratului Școlar Județean Cluj privind participarea elevilor la slujba religioasă programată în prima zi de școală.
14:10 Unele rechizite comercializate pentru copii au ajuns pe lista alertelor europene din cauza unor riscuri pe care le prezintă.
13:17 Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă, două avertizări Cod galben de intensificări ale vântului și vijelii ce vizează mai multe județe ale țării, printre care și Cluj.
12:43 Guvernul a reaprobat indicatorii tehnico-economici pentru clădirea UTCN dedicată cercetării în inteligență artificială, investiție cu o valoare totală de aproximativ 141,8 milioane de lei.
12:05 Se numește dermatofiloză, dar este cunoscută sub numele de „boala ploii”. Afecțiunea a ajuns în centrul atenției din cauza creșterii numărului de cazuri în Europa.
11:26 Compania de Apă Someș anunță întreruperi în furnizarea apei potabile, sâmbătă, pe mai multe străzi din Cluj-Napoca, ca urmare a unor avarii.
11:04 Odată cu începerea școlii, crește și frecvența curselor care leagă Cluj-Napoca de Gilău, iar unele autobuze de pe linia M51 vor avea o nouă oprire la Urbano Shopping & Living.
10:34 Prețul carburanților a crescut din nou la pompă, sâmbătă, după ce și vineri au înregistrat o majorare.
10:22 Un avion Air India a trecut prin momente de panică în timpul zborului, după ce aeronava a pierdut brusc aproape 90 de metri în altitudine.
09:56 Un motociclist a ignorat semnalul de oprire al polițiștilor, a pierdut controlul motocicletei și a căzut pe carosabil. În urma impactului, motocicleta a fost cuprinsă de flăcări. Bărbatul era băut.
09:12 Cea de-a 198-a ediție a Marșului Bicicliștilor Clujeni pornește, sâmbătă, din Piața Unirii și propune un traseu de aproximativ 16,5 kilometri prin centrul orașului, Mănăștur și până în Florești.
09:00 Comuna Florești are un nou reper cultural: MuTRA – Galeria Istorică a Transilvaniei, noul sediu al Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei (MNIT).
08:40 Primarul Clujului, Emil Boc, a reacționat după controversa provocată de solicitarea Inspectoratului Școlar Județean Cluj ca școlile să trimită câte o clasă de elevi la slujba de Te Deum din prima zi de școală.
22:25, 4 Sep 2026 Formația antrenată de Marius Șumudică a încheiat la egalitate jocul din runda cu numărul 8 din sezonul regulat al Superligii, scor 0-0.