INCENDIU pe șosea, în Cluj! Remorca unui TIR încărcat cu baloți de fân a luat foc/ De la ce s-ar fi aprins

INCENDIU pe șosea, în Cluj! Remorca unui TIR încărcat cu baloți de fân a luat foc/ De la ce s-ar fi aprins

Pompierii clujeni au intervenit, în urmă cu scurt timp, pe raza localității Stejeriș, unde remorca unui autotren încărcat cu baloți de fân a fost cuprinsă de flăcări.

Pompierii Detașamentului Turda au intervenit pentru stingerea incendiului care a afectat remorca autotrenului aflat pe raza localității Stejeriș.

Autotrenul transporta baloți de fân, materialul inflamabil favorizând propagarea rapidă a flăcărilor.

Din primele informații, incendiul ar fi izbucnit, cel mai probabil, de la o țigară aruncată accidental în trafic, în zona remorcii.

Potrivit ISU Cluj, flăcările s-au extins cu repeziciune, însă șoferul a reacționat rapid și a reușit să decupleze capul tractor de remorcă, limitând astfel riscul ca incendiul să se extindă și la cabina autotrenului.

La fața locului au fost mobilizate două echipaje de pompieri, care au intervenit cu două autospeciale cu apă și spumă, dintre care una de mare capacitate.

Pompierii au reușit să lichideze incendiul în limitele în care l-au găsit la sosirea la locul intervenției.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .