Exemplu de „AȘA DA”? PUZ de 32 de hectare, elaborat în comuna Chinteni. Primărița: „Ce construim azi, vom avea și peste 300 de ani”

Exemplu de „AȘA DA”? PUZ de 32 de hectare, elaborat în comuna Chinteni. Primărița: „Ce construim azi, vom avea și peste 300 de ani”
| Foto: captură video

Comuna Chinteni nu vrea să ia parte la dezvoltarea haotică din Zona Metropolitană a Clujului, iar primăria a elaborat un Plan Urbanistic Zonal pe o suprafață de 32 de hectare, pentru construirea de locuințe.

Așadar, joi, 10 iunie 2021, în cadrul Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism, documentația vizând "Planul Urbanistic Zonal, în localitatea Chinteni, județul Cluj - zona Sub Plopi, în scopul: CONSTRUIRE LOCUINȚE FAMILIALE, a primit avizul favorabil al Arhitectului Șef al Județului Cluj.

ZIUA de CLUJ a contactat-o pe primărița din Chinteni, Magdalena Lucia Suciu, pentru a afla mai multe detalii despre acest proiect, dar și despre ce mai urmează în localitatea clujeană.

„PUZ-ul a fost elaborat pe o suprafață de 32 de hectare. Este o zonă în plină dezvoltare a localității Chinteni. Sunt foarte multe terenuri acolo pe care cetățenii doresc să le valorifice, însă investitorii erau condiționați de elaborarea acestui PUZ. A fost un volum de muncă foarte mare, dar cu o echipă ambițioasă am reușit, într-un an de zile, să finalizăm această lucrare.

Dorim să ne dezvoltăm armonios, dorim să avem o comună frumoasă. Sunt multe comentarii pentru alte tronsoane noi de drum pentru ocolirea Chinteniului, suntem într-o fază avansată în acest sens, mi se pare normal ca toate străzile din localitate să fie cu suprafețele corespunzătoare, să nu avem probleme pe mai târziu.

Ceea ce construim azi, probabil vom avea și peste 300 de ani, de aceea îmi doresc o zonă reglementată, o comună care respectă legislația, și nu-mi doresc să avem zone precum au alte comune limitrofe municipiului Cluj-Napoca”, a declarat pentru ZIUA de Cluj, edilul din Chinteni.

Lucia Suciu a mai precizat că PUZ-ul urmează să intre la vot în ședința de Consiliu Local Chinteni. De asemenea, în perioada următoare, primărița și-a propus ca în partea stânga de la intrare în Chinteni, alte 1.000 de hectare să intre în planul de amenajare.

Comenteaza