Video Emil Boc: „La Cluj-Napoca deschidem ușile Primăriei pentru animalele de companie”. Proiectul privind accesul cu acestea în instituții, în dezbatere publică

Emil Boc: „La Cluj-Napoca deschidem ușile Primăriei pentru animalele de companie”. Proiectul privind accesul cu acestea în instituții, în dezbatere publică
| Foto: arhiva

Proiectul de hotărâre care permite accesul cu animalele de companie în sediile Primăriei municipiului Cluj-Napoca, precum și în sediile altor instituții subordonate Primăriei și Consiliului local a fost pus în dezbatere publică, a anunțat primarul Emil Boc.

Primarul subloiniază că acest pas reflectă dragostea pentru prietenii noștri necuvântători și dorința noastră de a crea o comunitate mai prietenoasă și incluziva aici, la Cluj-Napoca.

„Regulamentul pus în consultare publică urmărește standardele europene și stabilește condiții de acces care îmbină respectul pentru toți cetățenii cu grija pentru bunăstarea animalelor.

Proiectul „Regulamentul de reglementare a accesului cu animale de companie, animale de terapie și câini utilitari în sediile Primăriei Municipiului Cluj-Napoca și ale instituțiilor publice de interes local subordonate” este public și poate fi consultat pe site-ul primăriei: https://primariaclujnapoca.ro/cetateni/dezbateri-publice/ .

Vă invit, dragi clujeni, să vă alăturați dezbaterii, iar împreună să construim un oraș în care fiecare membru al familiei să se simtă bine acasă”, a spus Emil Boc.

 

 

 

Comenteaza