Eforturi pentru bibliotecă. BCU cere bani pentru lucrările de pe Clinicilor

Eforturi pentru bibliotecă. BCU cere bani pentru lucrările de pe Clinicilor
Biblioteca Centrală Universitară (BCU) din Cluj cere finanțare pentru noua clădire pe care o ridică pe strada Clinicilor. Banii vin, dar cu țârăita, așa încât constructorul a ajuns să execute lucrări pe cheltuială proprie.

BCU „Lucian Blaga" se extinde. Pe strada Clinicilor se construiește o clădire de trei etaje, care se va constitui într-un nou corp al bibliotecii. Imobilul va avea şi două niveluri de subsol, unde se vor realiza 50 de locuri de parcare. Lucrările au început anul trecut, dar sumele primite de la Ministerul Educației nu țin ritmul cu progresele făcute de muncitori.

Directorul bibliotecii, Valentin Orga, a fost în audiență la ministrul Educației, care a promis că va sprijini proiectul. Orga a cerut ajutor şi de la parlamentarii absolvenți ai Universităţii Babeş-Bolyai (UBB), în speranța că aceştia vor solicita introducerea de sume pentru BCU chiar la rectificarea bugetară din toamnă.

„Săptămâna trecută am fost în audienţă la ministrul Liviu Pop, iar acesta a părut deschis să ne ajute. I-am explicat că oprirea lucrărilor ar dăuna constructorului, bibliotecii şi Clujului, mai ales că lucrările se efectuează pe strada Clinicilor, unde traficul este intens. Am mai arătat şi că ar fi ideal ca în 2019, când se împlinesc 100 de ani de învățământ românesc în Transilvania, să avem clădirea terminată", a spus Orga.

Construcţia clădirii costă 28 de milioane de lei. Dintre aceștia, s-au cheltuit până acum 4,2 milioane. Constructorul a început să efectueze lucrări şi pe cheltuială proprie, deja de 1,4 milioane de lei. Bugetul pe 2017 a fost de 1 milion, dar suma a fost dublată în urma intervenţiei mai multor parlamentari de Cluj.

Unul dintre aceştia este Mihai Goţiu, vicepreşedintele Senatului. Orga a recunoscut că a făcut apel la mai mulţi absolvenți ai UBB din Cluj, dar nu numai, care au succes în politică.

„Noi am făcut o interpelare la Guvern, pe vremea fostului premier, şi am solicitat să fie finanţat proiectul. Am obţinut atunci un milion de lei în plus pentru lucrările din acest an. Este însă nevoie să se includă bani pentru BCU şi în rectificarea bugetară de la toamnă, pentru ca şantierul să nu se oprească. Dacă lucrările intră în conservare, se vor pierde mult timp şi mulţi bani", a explicat senatorul USR.

Autorizaţia de construire pentru noul corp de clădire al BCU a fost eliberată în 8 iunie 2016. Potrivit documentului, durata de execuţie era de 36 de luni. Conducerea bibliotecii spune însă că depinde complet de Ministerul Educaţiei, care este ordonatorul principal de credite.

BCU a fost înfiinţată în 1872, dar prima clădire din ceea ce astăzi este sediul instituţiei a fost ridicată începând cu 1906 şi inaugurată în 1909. În jurul primului imobil s-au construit şi altele. Biblioteca deţine valoroase documente de patrimoniu, precum şi un fond bogat de publicaţii periodice, grupate în colecţia Transsilvanica, ce permite accesul de la distanţă al acestora.

Comenteaza