Drumul expres care leagă Cluj-Napoca de Autostrada Transilvania are poiectul finalizat. Cât costă tronsonul de șase kilometri

Drumul expres care leagă Cluj-Napoca de Autostrada Transilvania are poiectul finalizat. Cât costă tronsonul de șase kilometri

Legătura A3 este așteptată încă de la deschiderea Autostrăzii Transilvania, din 2009. 
 

Compania de Drumuri face ultimul pas înaintea lansării licitaţiei pentru execuţia Drumului Expres de legătură a Clujului cu Autostrada Transilvania, dezbaterea programată mâine pentru emiterea Acordului de Mediu, care reprezintă o condiţie obligatorie pentru finalizarea documentaţiei tehnice şi apoi aprobarea indicatorilor tehnico-economici prin Hotărâre de Guvern, potrivit economedia.ro

Firma de proiectare Explan SRL care a câştigat licitaţia din 2020 pentru realizarea Studiului de Fezabilitate şi a Proiectului Tehnic a predat toate documentele necesare iar mâine, la Primăria Tureni (din judeţul Cluj) este programată dezbaterea publică pentru conexiunea A3 – DN1 (Tureni). 

Drumul expres este necesar pentru asigurarea unei legături mai rapide pentru accesul în Municipiul Cluj Napoca din Autostrada Transilvania, în prezent legătura se face prin municipiul Turda (zona de Sud) sau prin Vest, prin Floreşti şi DN1, unul dintre cele mai aglomerate tronsoane din România (peste 50.000 autovehicule/zi).

Dezbaterea publică este programată marţi, după ora 16.00 la primăria Tureni: ,,Raportul privind impactul asupra mediului și a Studiului de Evaluare adecvată, pentru proiectul ”CONSTRUIRE DRUM EXPRES PENTRU REALIZAREA CONEXIUNII DINTRE AUTOSTRADA A3 (ZONA TURDA) ȘI DRUM NAȚIONAL DN1 (ZONA TURENI)” în comuna Tureni, sat Tureni, nr. F.N., jud. Cluj, a fost depus. Tipul deciziei posibile luate de Agenția de Agenția De Protecție a Mediului (APM) Cluj poate fi emiterea acordului de mediu sau respingerea solicitării de emitere a acordului de mediu. Raportul privind impactul asupra mediului, poate fi consultat la sediul A.P.M. Cluj din Calea Dorobanţilor, nr. 99, Cluj-Napoca, jud. Cluj, în zilele de luni-joi, între orele 9-14.00 și vineri, între orele 9-13.00 și la sediul Direcției Regională Drumuri și Poduri (D.R.D.P.) Cluj, din  municipiul Cluj-Napoca, strada Decebal, nr. 128, județul Cluj, în zilele de în zilele de luni-vineri, între orele 9-14.00. Documentul menționat este disponibil și la următoarea adresă de internet: www.apmcj.anpm.ro.” – anunţul Companiei Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Asociația Pro Infrastructură nemulțumită de „excesul de zel” a Ministerului Mediului

„Asociația noastră a susținut în trecut această procedură de mediu acolo unde infrastructura traversează păduri sau arii protejate. Aici însă ne exprimăm dezacordul față de excesul de zel care întârzie un proiect cu o reală valoare pentru sănătatea oamenilor! Cerem Ministerului Mediului să dea dovadă de rațiune când decide asupra studierii impactului asupra faunei în terenuri exclusiv agricole, deci puternic antropizate”, nota în iulie, pe pagina de Facebook, Asociaţia Pro Infrastructură.

Drumul expres care va face legătura municipiului Cluj Napoca cu Autostrada Transilvania are o lungime de 6 kilometri, costă aproximativ 55 milioane de Euro, iar cea mai importantă lucrare de artă este un pasaj de aproape o jumătate de kilometru (480 de metri).

Comenteaza