Video De la ecarisaj, pe Oser. Cum a fost la ziua “Adoptă un câine” și ce și-a cumpărat primarul Boc din piața de vechituri

De la ecarisaj, pe Oser. Cum a fost la ziua “Adoptă un câine” și ce și-a cumpărat primarul Boc din piața de vechituri

Săptămâna trecută, primarul Emil Boc a fost în vizită la Serviciul Public de Ecarisaj din Municipiul Cluj-Napoca, administrat de RADP, cu ocazia evenimentului "Adoptă un câine”. De acolo, însoțit de eurodeputatul Daniel Buda și de viceprimarul Dan Tarcea, a mers pe Oser, piața de vechituri a orașului.

''Doar cât am fost eu acolo, un domn a adoptat o cățelușă. Toți cățelușii mai mici au fost adoptați, cuștile erau goale. Erau deja vreo 10 adoptați când am fost eu. De exemplu, în 2023 s-au adoptat 253 de câini și mă bucur de oamenii de suflet de acolo, care oferă condiții atât cât pot fi'', a declarat edilul Emil Boc, la ZIUA LIVE. 

În prezent, capacitatea centrului este de 312 locuri de cazare, fiind structurat pe 5 module separate. Statistica pe anul trecut a acestui centru:

- câini capturați: 270
- sterilizați 182
- adoptați 245
- câini revendicați de proprietari 35
- vaccinari antirabice 449
- vaccinari polivalente 210
- deparazitări interne 210
- deparazitari externe 179
- microcipati 248 caini
- nr. câini existenți în adăpost în decembrie 2023 - 318 caini

Primarul s-a arătat încântat și de pe experiența de pe Oser, nu doar de nimicurile pe care le găsești la mese, ci și de micii cu cartofi prăjiți. Totuți, edilul s-a mulțumit cu o porție de sarmale de post. 

"Băi oameni buni, găsiți lucruri la prețuri accesibile. Dacă aveți un hobby, să vedeți lucruri vechi, casete, cărți, haine, e un lucru fascinant și reconfortant. M-am bucurat să văd oameni de 70-80 de ani, într-o formă bună, care se plimbau, erau acolo mai mult pentru socializare. Să nu mai vorbim de zona de mici, de cartofi prăjiți, mi-au făcut o poftă. Am găsit sarmale de post și am mâncat și eu. Mi-am cumpărat și eu ceva lucrușoare, un patent, un clește, o carte mai veghe - un Baltagu, e și nostalgia care joacă un rol acolo'', a mai spus Boc. 

Comenteaza