Foto Cum merge modernizarea rețelelor de apă și canalizare din Cluj-Napoca! Au fost finalizate lucrările pe 15 străzi

Compania de Apă „Someș” S.A continuă lucrările de modernizare, cu fonduri europene, a rețelelor de apă și canalizare din municipiul Cluj-Napoca.

Astfel, lucrările de înlocuire și reabilitare a conductelor de apă și de canalizare aflate în execuție pe nouă străzi înregistrează un progres fizic de 55%, fiind deja finalizați 5.645 de metri dintr-un total de 10.291 metri proiectați. 

De asemenea, lucrările au fost deja finalizate pe nu mai puțin de 15 străzi, însumând o lungime de 5.274 metri de conducte.

La mai puțin de 10 luni de la demararea efectivă, în Cluj-Napoca, a investiției din fonduri europene, în valoare de circa 25 milioane de euro, lucrările înaintează în ritm alert. Încercăm să profităm de toamna blândă pentru a finaliza lucrările deja începute”, a transmis șeful CJ Cluj, Alin Tișe.

În valoare totală de 124.044.854 lei, investiția este parte a mega-proiectului european, în valoare totală de 404 milioane de euro, finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare - POIM 2014-2020.

Contractul de execuție semnat la finele anului precedent prevede modernizarea rețelelor de apă și canalizare pe nu mai puțin de 117 străzi din municipiul Cluj-Napoca, pe o lungime totală de 51.650 metri.

Investiția vizează îmbunătățirea calității apei potabile pentru cetățeni  prin reducerea considerabilă a numărului de avarii și întreruperi, dar și diminuarea pierderilor din rețea.

Comenteaza