Foto Cum merg lucrările pe strada Valea Chintăului! Primarul s-a băgat la munca de jos

Lucrările pentru modernizarea străzii Valea Chintăului continuă în ritm alert. Proiectul are terem de finalizare august 2024.

Este vorba de o investiție de 13,8 milioane euro, bani proveniți de la bugetul local.

Primăria continuă modernizarea infrastructurii de mobilitate din cartiere. Str. Valea Chintăului este un proiect de investiții ce cuprinde 3,7 km și care va crește calitatea vieții pentru mii de clujeni care locuiesc în această zonă.

Am verificat, în cursul zilei de joi, alături de dl viceprimar Dan Tarcea și echipa Primăriei, lucrările la această arteră. Investiția se ridică la 68.384.739,92 lei TVA inclus (13,8 milioane euro) și este realizată de la bugetul local. Modernizarea vizează creșterea siguranței pentru pietoni și șoferi, precum și sporirea confortului riveranilor.

Detalii tehnice din proiectul pentru reabilitarea str. Valea Chintăului:
- execuție rețea de canalizare pluvială și dren pe partea cu rambleu pe toată lungimea străzii;
- lucrări de consolidare teren cu ziduri de sprijin pe tronsoane;
- execuție canalizație și construirea unei rețele în distribuție de fibră optică;
- relocarea în subteran a rețelelor electrice aeriene;
- execuție rețea iluminat public - montat stâlpi noi dotați cu aparate tip LED;
- execuție sistem de semaforizare, marcaje și semnalizare rutieră;
- amenajare 9 stații de autobuz CTP.

Durata de implementare a investiției: 18 luni, din care 4 luni proiectare și 14 luni execuție. Termen de finalizare: august 2024”, a transmis primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc.

Comenteaza