Cum convingi autorităţile să repare un drum
- Scris de Valentin Malaescu
- 29 Iul 2014, 17:49
- Administraţie
- Ascultă știrea

Primul care a reacţionat a fost eternul aspirant la şefia judeţului, consilierul judeţean PNL Mihai Seplecan, care, după modelul deja brevetat şi aplicat la groapa ecologică, aeroport şi drumul Ic-Ponor, şi-a anunţat o vizită de lucru la faţa locului, convocând, tot ca de obicei, şi reprezentanţii presei locale. Speriat parcă de iniţiativa lui Seplecan, şeful interimar al judeţului, Vakar Istvan a făcut, la rândul său, o mişcare trimiţând RAADPP o dispoziţie de începere în regim de urgenţă a lucrărilor de reabilitare şi modernizare a drumului judeţean 109C Gherla-Fizeşu Gherlii-Ţaga, între kilometri 3+825 şi 9+000.
„Am dispus măsura continuării imediate a lucrărilor de reparaţii la acest drum judeţean, estimate la suma de 406 mii lei fără TVA, în baza hotărârii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă care, în urma deplasării la faţa locului în vederea analizării situaţiei lucrărilor de reabilitare după rezilierea contractului cu firma Kiat, a hotărât că se impune cu necesitate intervenţia urgentă asupra acestui sector de drum judeţean", a declarat Vakar. El a dat executantului un termen de 20 de zile să finalizeze lucrările.
Iniţiativa lui Vakar nu i-a tăiat elanul lui Seplecan, dimpotrivă, el şi-a upgradat instantaneu strategia, anunţând că va merge la Fizeşu Gherlii ca un erou salvator, dar nu călare pe un cal alb, ci în fruntea utilajelor. "Miercuri voi merge acolo împreună cu utilajele, cu dispoziţia de începere a lucrărilor şi cu reprezentanţii Direcţiei Judeţene de Drumuri", a anunţat Seplecan.