Dan Nistor, gest pentru următoarea generație după egalarea recordului de prezențe în prima ligă. 515 de mingi vor ajunge la micii fotbaliști
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 16:26
- Sport
- Ascultă știrea
Cu susținerea Superligii, jucătorul Universității Cluj a oferit deja primele mingi către juniorii din Academia vicecampioanei României.
"Recordul egalat de Dan Nistor în Superliga este un moment cu totul special pentru fotbalul românesc. Iar pentru a marca această performanță, Superliga a decis să transforme cifra recordului într-un gest dedicat viitoarei generații de fotbaliști.
Astfel, 515 mingi oficiale Superliga vor ajunge la copiii din zona Rucăr, locul în care s-a născut și unde Dan Nistor a făcut primii pași în fotbal, dar și în zona Clujului, acolo unde mijlocașul și-a construit o parte importantă a carierei sale. Primele mingi au fost deja oferite de Dan Nistor copiilor de la Academia Universității Cluj.
În perioada următoare, o caravană va porni prin țară și va duce mingile către copiii. Pentru că fiecare mare poveste din fotbal începe cu un vis, iar fiecare vis poate începe cu o minge.
Prin acest gest, Superliga își propune să ducă mai departe pasiunea pentru fotbal, oferind copiilor șansa de a se bucura de jocul care îi inspiră și îi unește. În același timp, inițiativa reprezintă și un mod de a cinsti cariera remarcabilă a lui Dan Nistor, un fotbalist care, prin perseverență, profesionalism și constanță, a devenit un reper pentru generațiile care vin din urmă.
Pentru că recordurile merită celebrate, dar și transformate în oportunități pentru cei care visează să le depășească într-o zi", se arată pe site-ul Superligii.











