Continuă traficul de coşmar pe Calea Baciului. Şoferii fac haz de necaz: "Sapă la gura de metrou"

Continuă traficul de coşmar pe Calea Baciului. Şoferii fac haz de necaz: "Sapă la gura de metrou"

Lucrările pe Calea Baciului nu au fost finalizate în 1 decembrie, iar traficul în zonă este un coşmar. 

"Eu cred că ăştia pe Calea Baciului au găsit petrol de sapă şi noaptea", "Ei aşa cred... De fapt au dat de rezervorul de la Petrom. Am zis că-i mai las", "Se face legătura cu tunelurile din Bucegi", "Or găsit un zăcământ de sare!", "Sapă la gura de metrou.... nu mai induce lumea în eroare", "Gaze de șist... afacere mare ... se va închide zona total și ieșirea spre Zalău va fi prin Pădurea Lombului... se lucrează deja", fac şoferii haz de necaz, pe reţelele de socializare. 

"Podul de pe Calea Baciului are termenul de finalizare data de 1 decembrie. Vom merge acolo și vom vedea dacă s-a terminat lucrarea. Trebuie să facă lărgirea de pe Calea Baciului, plus distanța de 1,8 km de la Napolact, de lărgire”, a declarat, recent, primarul Emil Boc.

Este vorba despre lucrările de extindere la patru benzi a podului de la benzinăria Petrom și a tronsonului cuprins între intersecția cu Valea Seacă - Napolact. Lucrările sunt finanțate de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj. 

Comenteaza