Ce constructori câştigă din "butonul roşu" al reparaţiilor de la şcoli

Ce constructori câştigă din
Firme "abonate" la bani publici au câştigat acordul cadru scos la mezat de primăria clujeană pentru "urgenţele" şcolilor din Cluj-Napoca la jumătate din valoarea estimată, adică peste 6, 1 milioane de lei.

Reparaţii curente, de urgenţă şi întreţinere la unele unităţi de învăţământ preuniversitar din oraş vor fi asigurate în următorii doi ani de cinci societăţi. Acestea sunt pe lista firmelor care câştigă, de regulă, lucrările de reparaţii curente la şcoli licitate de primăria clujeană.

"În general firmele aflate în contract pe partea de şcoli execută lucrările bine. De aceea şi câştigă contracte. Mai există meciuri cu recepţiile la Direcţia Tehnică. Pentru lucrările de urgenţă, chiar au făcut în vreme când eram la primărie verificările la gaz pe cheltuiala lor, iar în următorul an bugetar le-am plătit contravaloarea acestor lucrări. Oricum un acord cadru pe doi ani nu acoperă problemele care pot să apară. Trebuia făcut pe patru ani ca administraţia să fie acoperită la acest capitol", a explicat fostul viceprimar Laszlo Attila, în prezent senator de Cluj.

Acordul cadrul pe doi ani scos la licitaţie de primăria clujeană pentru lucrările de urgenţă de la şcoli a fost câştigat la aproape jumătate din valoarea estimată de cinci societăţi: Canion Impex, Rombianca Prestcom, Servinstal Import Export, Novas Construct Consulting şi Construcţii SRL. Administraţia estimase contractul la 11,2 milioane de lei şi în urma licitaţiei s-a încheiat, în 21 iunie, contractul cu cele cinci firme la valoarea de 6,1 milioane de lei. Toate societăţile au mai lucrat şi în anii trecuţi cu primăria, pe contracte de reparaţii curente la şcoli.

Canion Impex este o abonată a primăriei clujene încă din 2004, când instituţia a intrat sub conducerea lui Emil Boc. Societatea este deţinută de Gheorghe Talos şi Mihail Kiss, oameni de afaceri care deţin un grup de firme care participau frecvent la licitaţiile iniţiate de administraţia de la Cluj. Pe lângă Canion, vorbim de Dedal Construct, Ganeli Prodexim, Samid Construct, Romterra Construct, Fidias Construct, Gaudi Construct sau Mincu Construct. De la administraţia clujeană oamenii de afaceri au încasat câtreva milioane de lei. Societatea a avut, conform ultimului bilanţ depus la finanţe, o cifră de afaceri de peste 2,4 milioane de lei şi un profit de peste 67.000 de lei realizat cu 33 de salariaţi.

Rombianca Prestcom îl are ca asociat unic şi administrator pe Vasile Rus. Societatea a câştigat în perioada 2007-2010 mai multe contracte cu Universitatea Babes-Bolyai, unele chiar prin încredinţare directă, încasând sute de mii de lei pentru lucrările de reparaţii prestate. A lucrat şi cu forul judeţean în timpul administraţiei PDL, dar şi cu primăria Cluj-Napoca pe partea de reparaţii curente la şcoli, de la care a încasate sute de mii de lei. Este şi un donator la partide, PDL sau UDMR, la ultimul dintre acestea donând, conform gândul.info, peste 75.000 de lei. Ultimul bilanţ depus de societate, pe 2011, atestă o cifră de afaceri de peste 3,3 milioane de lei, un profit de peste 163.000 de lei, realizat ci 30 de angajaţi.

Servinstal Import Export este deţinută de Pintican Ioan şi a mai deţinut contacte cu primăria clujeană. În perioada 2009-2012 s-a ocupat de întreţinera fântânilor şi cişmelelor din municipiu şi a avut contracte de peste 800.000 de lei cu primăria clujeană. De asemenea a lucrat şi pe partea de reparaţii la şcoli, pe contracte de sute de mii de lei. Firma a avut, conform ultimului bilanţ, o cifră de afaceri de peste 2,7 milioane de lei şi un profit de peste 869.000 lei realizat cu 26 de salariaţi.

Novas Construct Consulting este deţinută de Ioan Vasile Nosa şi a executat lucrări pentru administraţia clujeană, la şcolile din oraş, dar şi pentru cea din Cîmpia Turzii. De la acestea încasat câteva sute de mii de lei. Conform ultimului bilanţ depus la finanţe, firma a avut o cifră de afaceri de peste 210.000 de lei, un profit de 8720 de lei realizat cu 5 salariaţi.

Construcţii SRL este deţinută de Kovaci Istvan, Kovaci Csaba şi Flueraş Ileana. Firma a mai lucrat şi în anii trecuţi cu primăria clujeană. Conform ultimului bilanţ depus la finanţa a avut o cifră de afaceri de peste 1 milioan de lei şi un profit de peste 135.000 de lei realizat cu 21 de salariaţi.

 

 

Comenteaza