Cazurile de urgenţă din Cluj vor fi soluţionate dintr-un singur punct

Cazurile de urgenţă din Cluj vor fi soluţionate dintr-un singur punct
Judeţul Cluj ar urma să dispună de un centru integrat de coordonare a situaţiilor de urgenţă. Toate forţele şi entităţile abilitate să rezolve cazuri de urgenţă - de la pompieri şi ambulanţă până la furnizorii de apă, energie, gaz - vor fi concentrate în acest dispecerat pentru ca intervenţiile să fie soluţionate într-un timp cât mai scurt.

Dispeceratul integrat va funcţiona în incinta Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Cluj (ISU), iar costurile de amenjare şi dotare sunt evaluate la peste 677.000 de lei (fără TVA), urmând a fi suportate din bugetul Consiliului Judeţean.

În mai multe rânduri s-a întâmplat ca serviciul de ambulanţă să se suprapună cu SMURD-ul, la câte o intervenţie de urgenţă, sau, mai grav, să întârzie la câte un accident, din pricina unor neconcordanţe ale dispeceratului, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul de la Topa Mică. Atunci a murit un motociclist, iar ambulanţa a ajuns foarte târziu pentru că un dispecer a uitat să transmită un apel. „A fost o eroare umană. Din momentul în care acest centru integrat de coordonare a situaţilor de urgenţă va deveni funcţional, astfel de probleme vor dispărea", a explicat inspectorul ISU, generalul Vasile Şomlea (foto).

În prezent, doar la la nivelul judeţului Mureş mai funcţionează un astfel de dispecerat complex, care reuneşte absolut toate entităţile abilitate să soluţioneze cazuri de urgenţă. În maxim 24 de luni şi Clujul ar urma să beneficieze de un astfel de centru integrat, urmând ca reprezentanţii ISU, ai Jandarmeriei şi ai Ambulanţei să ia o decizie cu privire la structura de conducere. „Vom crea o organigramă, rămâne să ne înţelegem cu partenerii noştri şi în privinţa conducerii acestui centru", a spus generalul Şomlea. Investiţia pentru amenajarea şi dotarea acestui dispecerat se ridică la 677.000 de lei, fără TVA. ISU a pus la dispoziţie un spaţiu care va fi amenajat de firma TCI Contractor General Cluj Napoca. Pentru moment, Consiliul Judeţean a alocat pentru lucrările de amenajare a acestui dispecerat suma de 275.000 de lei, urmâna ca anul viitor să se aloce şi diferenţa, pentru dotarea sediului cu echipament de specialitate.

 

Etichete
Comenteaza