Cât mai plătim pentru noua pistă a aeroportului
- Scris de Cosmina Fernoaga
- 26 Mar 2013, 22:02
- Administraţie
- Ascultă știrea

Consilierii judeţeni şi executivul instituţiei au căzut de acord în privinţa necesităţii continuării proiectului de dezvoltare a Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca. Aşa se face că şi anul acesta, un procent semnificativ din bugetul de dezvoltare al adminstraţiei judeţene va fi direcţionat către aeroport (61,4 milioane de euro), pe de-o parte, dar şi pentru exproprierile din zona pistei de aterizare-decolare (11,7 milioane de lei). Din suma de 61,4 milioane de lei, u bună parte vizează lucrările la pista de aterizare-decolare (36 de milioane de lei). În mod normal, lucrările la pistă au început din toamna anului 2011 şi urmau să fie finalizate în şase luni. Contractul de lucrări a fost câştigat de consorţiul Construcţii Napoca - Icco Systems - Geo Arc Otopeni, care a propus un preţ de 137,8 milioane de lei pentru execuţia primilor 2.100 de metri din noua pistă. Anul trecut, constructorul a invocat o serie de probleme privind calitatea solului, solicitând o majorare de costuri de circa 20%, conform declaraţiilor reprezentantului Construcţii Napoca, Ştefan Dimitriu, de la vremea respectivă.
Preşedintele Consiliului Judeţean, Horea Uioreanu, nu a dorit să răspundă dacă între timp au mai fost solicitate şi alte majorări de costuri pentru acest proiect. El s-a limitat să spună că noua pistă de aterizare -decolare de 2.100 de metri va fi gata anul acesta. Vicepreşedintele Ioan Oleleu a precizat că de la suma de 136 de milioane de lei s-a ajuns în prezent la suma de 170 de milioane de lei. Lucrarea nu este încă finalizată şi nici nu s-a oferit un termen excat pentru darea în folosinţă a noii piste.