Boc vrea şantiere ca la Munchen. La Cluj

Boc vrea şantiere ca la Munchen. La Cluj
Primarul Emil Boc le-a cerut constructorilor să se „încadreze în dispoziţiile oraşului".

Emil Boc a solicitat poliţiştilor locali să verifice şantierele Clujului. „I-am cerut domnului Bonţidean (şeful Poliţiei Locale n.r.) controale foarte stricte pe şantiere. Acestea trebuie să fie ca la Munchen, ca la Viena, ca în orice oraş civilizat. Trebuie semnalizate, marcate, trebuie să fie curăţenie, aceleaşi standarde ca peste tot. Nu sunt împotriva dezvoltării imobiliare, dar nu mai accept mizeria. Fiecare constructor trebuie să se încadreze în dispoziţiile oraşului", a afirmat Boc, la Napoca FM.

Primarul s-a referit şi la curăţenia din Cluj. Acesta a subliniat că a cerut să se realizeze o curăţenie exemplară la bordură şi că firmele de salubrizare au fost trimise în cartiere. „Vor lua cartier cu cartier, în funcţie de sectoarele pe care le au de acoperit. Din 6 martie, Rosal va intra în Grigorescu, iar Brantner în Someşeni. Nu ies de acolo până nu termină tot ce înseamnă periat, spălat, curăţat, aranjat", a explicat Emil Boc la radio.

Cum sunt compuse sectoarele Clujului

Sectorul I, deservit de Rosal, până în 13 octombrie 2017: cartierele Mănăştur, Zorilor, Grigorescu, Dâmbu Rotund, Gruia, Plopilor, centru - Piaţa Mihai Viteazu, străzile Cuza Vodă, IP Voiteşti, Horea, Căii Ferate.

Sectorul II, deservit de Brantner Vereş, care a câştigat o licitaţie pe opt ani în 2017: cartierele Gheorgheni, A. Mureşanu, Mărăşti, Iris, Bulgaria, centru - Piaţa Avram Iancu, Piaţa Ştefan cel Mare, Calea Turzii, strada Dacia.

 

Comenteaza