Boc, despre închiderea străzii Dragalina: "Nu puteam face la vară, că pierdeam banii europeni"

Boc, despre închiderea străzii Dragalina: "Nu puteam face la vară, că pierdeam banii europeni"

Primarul Emil Boc le-a răspuns clujenilor enervați de închiderea circulației rutiere pe strada Dragalina. 

''Sunt ultimul care îmi doresc să mă înjure lumea, nu am ce face. Am cerut soluții alternative până în ultima clipă, dar au venit cei de la Apă, care trebuie să schimbe o magistrală de apă, veche de 70 de ani, ca să nu rămânâ cartierul Grigorescu fără apă. Cei de la fonduri europene au spus că dacă nu îmi asum, dau banii înapoi și trebuie să punem de la bugetul local. Termenul maximal este sfârșit de iulie. S-ar putea să terminăm mai repede, am găsit deschidere peste tot", a declarat Boc.

Primăria municipiului Cluj-Napoca a anunțat necesitatea impunerii unor restricții de circulație, din 3 aprilie 2023, ca urmare a avansării execuției lucrărilor care fac obiectul proiectului european ”Revitalizarea culoarului de mobilitate nemotorizată aferent Someșului. Modernizarea și extinderea infrastructurii pietonale și ciclistice pe malurile râului”.

Prin urmare, circulația pe strada General Dragalina, între str. Mamaia și str. Horea este închisă, iar pe tronsonul cuprins între Piața Horea, Cloșca și Crișan și strada Mamaia se permite doar accesul riveranilor.

Traseele de deviere a circulației recomandate:

1.Dinspre cartierul Grigorescu spre Centru/str. Horea:

-str. Giuseppe Garibaldi-str. George Cosbuc-str. Card. Iuliu Hossu/Calea Moților – pe această rută este interzis accesul autovehiculelor cu greutatea mai mare de 7,5t, cu excepția transportului in comun;

-pod Napoca-Splaiul Indepndenței (viraj dreapta)-str.George Coșbuc-str. Card. Iuliu Hossu/Calea Moților;

2.Dinspre str. Horea/Centru spre cartierul Grigorescu:

-str.Horea-str. Emil Racovită-str. Gruia-str. Rahovei-str. C.A.Rosetti;

-str.Horea-str.George Barițiu-Splaiul Independenței-pod Napoca/pod Garibaldi.

Ca urmare a închiderii circulației pe str. Dragalina, stațiile de transport în comun ”Dragalina Nord” și ”Dragalina Sud” sunt anulate, iar traseele autobuzelor de pe aceasta sunt reconfigurate astfel:

1.Circulatia autobuzelor de pe liniile 27 și 28 dinspre cartierul Grigorescu va fi deviată la ieșirea de pe str. Octavian Goga pe podul Napoca-Splaiul Independenței-str. George Barițiu-str. Horea;

2.Circulația autobuzelor de pe liniile 26, 26L, 27, 28, 28B, 41, 44 spre cartierul Grigorescu va fi deviată pe str. George Barițiu-Splaiul Independenței-pod Napoca-str. Octavian Goga.

Lucrările și traficul vor monitorizate în permanență, iar în situația în care se impune se vor identifica/propune și alte trasee alternative de circulație.

Comenteaza