4,8 milioane de euro pentru transformarea centrului Clujului. Bani europeni

4,8 milioane de euro pentru transformarea centrului Clujului. Bani europeni

Pietonii, bicicliştii şi mijloacele de transport în comun câştigă teren în centrul oraşului Cluj-Napoca, în urma unui proiect pe fonduri europene. 

Consilierii locali vor dezbate în şedinţa de marţi, 5 martie, proiectul de hotărâre privind aprobarea proiectului și a cheltuielilor legate de proiectul "Creșterea și îmbunătățirea spațiului pietonal-velo în zona urbană: Modernizare strada Tipografiei, scuar CEC, strada Regele Ferdinand și străzile adiacente”.

Pentru acest proiect, municipalitatea a depus, în 30 octombrie 2018, cerere de finanţare pe fonduri europene în cadrul Programul Operaţional Regional, Axa prioritară 4, Obiectivul specific 4:1 Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reşedinţă de judeţ prin investiţii bazat pe planurile de mobilitate urbană durabilă. Valoarea proiectului este de 23.066.285 de lei (cu taxa pe valoarea adăugată), din care contribuţia Primăriei Cluj-Napoca este de 1.630.681 de lei. Mai multe detalii, AICI! 

4,8 milioane euro pentru transformarea centrului Clujului. Bani europeni

"Luni, 21 ianuarie, s-a împlinit termenul pentru depunerea ofertelor pentru realizarea proiectului tehnic și a lucrărilor de modernizare a străzilor Regele Ferdinand, Tipografiei, Emile Zola și Sextil Pușcariu. A fost depusă o singură ofertă.

Este în evaluare și în cel mai scurt timp vom stabili dacă este conformă sau nu. Urmează perioada de proiectare și de obținere a autorizației de construire. Estimez că în vara acestui an ar putea începe lucrările de execuție", a declarat Ovidiu Cîmpean, director în Primăria Cluj-Napoca. 

Cine vrea să transforme centrul Clujului. GALERIE FOTO AICI! 

Amintim că, în 19 noiembrie 2018, a fost lansată licitaţia publică privind "proiectare, asistenţă tehnică şi execuţie lucrări pentru obiectivul de investiţii creşterea şi îmbunătăţirea spaţiului pietonal în zona urbană - modernizarea străzilor Regele Ferdinand, Emil Zola, Sextil Puşcariu, Tipografiei (tronsoanele 1 și 3) şi a scuarului CEC". A fost depusă o singură ofertă, iar în acest moment se află în etapa de evaluare tehnică. Este vorba despre asocierea Diferit - NV Construct SRL. 

"A fost depusă o singură ofertă. Este în evaluare și în cel mai scurt timp vom stabili dacă este conformă sau nu. Urmează perioada de proiectare și de obținere a autorizației de construire. Estimez că în vara acestui an ar putea începe lucrările de execuție", declara Ovidiu Cîmpean, la finele lunii ianuarie 2019. 

Cum se schimbă centrul Clujului 

Un grup de arhitecți reuniți sub denumirea Asiza, coordonați de Vlad Sebastian Rusu, câștigător a două concursuri de soluții organizate de primărie (Parcului Feroviarilor şi Turnul Pompierilor, n. red.), a imaginat felul în care ar putea să arate arterele din zona centrală. Ideile au fost prezentate în cadrul dezbaterii organizate de Centrul de Inovare și Imaginație Civică (CIIC). 

ZIUA de CLUJ scria, în vara lui 2018, că pe Regele Ferdinand se păstrează cele trei benzi actuale. Modificarea importantă este că pe o bandă, dinspre Bd. 21 Decembrie spre Piața Mihai Viteazul, vor putea circula numai mijloacele de transport în comun. În fața magazinului Central se va realiza o piațetă. Tot acolo se va păstra o stație cu refugiu pentru troleibuze și autobuze.

Taximetrele vor fi mutate de pe Ferdinand pe Tipografiei, de unde vor dispărea locurile de parcare la bordură. Pe ambele laturi ale străzii vor exista benzi pentru biciclete, iar la capetele străzii vor fi, în paralel, treceri pentru pietoni, dar și pentru biciclete. În plus, este prevăzută o a treia trecere pentru pietoni/ biciclete, în zona poștei. Arhitecții au imaginat un aliniament de arbori pe ambele părți ale străzii.

Emile Zola va fi în cea mai mare parte cu "shared space"; aceasta înseamnă că mașinile de aprovizionare și ale riveranilor pot intra, dar nu pot staționa. Aceeași situație a fost prevăzută și pe Sextil Pușcariu. De la intersecția cu S. Pușcariu, strada Emil Zola va deveni complet pietonală. Vor fi prevăzuți stâlpi retractabili, pentru acces în cazuri de forță majoră. Ambele străzi au fost gândite cu arbori.

Pe Tipografiei nu vor fi permise parcările. Mașinile vor putea circula, dar au fost prevăzuți stâlpișori pe marginea carosabilului pentru a nu putea staționa. Doar în dreptul magazinului Central va exista o zonă care va funcționa ca stand de taxi. În capătul dinspre str. Cuza Vodă - S. Brassai e propus un taluz înierbat. Proiectul a fost supus dezbaterii publice în cadrul unui eveniment organizat prin CIIC.

Comenteaza