ADMINISTRAŢIE. Cinci spitale din Cluj au trecut oficial în administrarea Consiliului Judeţean
- Scris de Ziua de Cluj
- 15 Iul 2010, 17:09
- Administraţie
- Ascultă știrea
DISTRIBUIE
Protocoalele de predare-primire pentru cinci spitale din Cluj au fost semnate astăzi la Consiliul Judeţean. Astfel, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie “Leon Daniello”, Spitalul de boli Infecţioase, Spitalul de Recuperare – toate din Cluj-Napoca – şi Spitalul de Boli Psihice Cronice din Borşa vor fi administrate de Consiliul Judeţean.
Amintim că pentru aceste unităţi spitaliceşti, Guvernul a decis prin HG 529/2010 că managementul asistenţei medicale va fi transferat către CJ. De menţionat că CJ Cluj administra deja instituţiile, încă din 2003. “Aceste unităţi sanitare cu paturi au fost preluate pentru susţinerea din punct de vedere financiar a lucrărilor de investiţii noi, a celor aflate în curs de derulare, a unor lucrări de reparaţii capitale şi curente, modernizări etc., precum şi pentru susţinerea unor cheltuieli de ordin administrativ”, se arată într-un document al CJ Cluj.
Pentru unităţile medicale respective au fost alocate în 2008 sume de peste 11,2 milioane de lei, iar anul trecut sprijinul financiar al CJ Cluj către cele cinci spitale a ajuns la 9,3 milioane de lei. în acest an au fost direcţionate către aceste cinci unităţi peste 6,1 milioane de lei, potrivit informării citate.
“în baza principiului subsidiarităţii, e normal ca deciziile să fie luate la nivelul administrativ cel mai apropiat de cetăţean şi care poate gestiona cu adevărat eficient aceste activităţi. Noi suntem cei care cunoaştem cel mai bine nevoile şi aşteptările reale ale locuitorilor judeţului faţă de serviciile pe care aceste spitale le oferă”, a explicat preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe.

Comenteaza