Foto P Weekend pentru întreaga familie, la Iulius Mall Cluj: teatru de păpuși, plimbări cu cățeii și Târg de Artă și Antichități
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 17:21
- Promo
- Ascultă știrea
Weekend-urile de toamnă au un alt farmec la Iulius Mall Cluj, unde evenimentele aduc ceva pentru fiecare membru al familiei.
În acest final de săptămână, cei mici sunt invitați la o nouă reprezentație a Teatrului de Păpuși, colecționarii aduc piese cu patina timpului la Târgul de Artă și Antichități, iubitorii de animale se reîntâlnesc pentru o plimbare prin Iulius Parc alături de blănoșii lor, iar cei care își încearcă norocul pot câștiga reduceri și premii la Nike Fortune Wheel.
Weekend-ul începe vineri, 16 octombrie 2026, cu o nouă ediție Dog Walk Series. Toți iubitorii de animale și companionii lor sunt invitați la o plimbare în aer liber prin Iulius Parc. Evenimentul reunește comunitatea „părinților de animale” din Cluj pentru momente de socializare, schimb de sfaturi și multă joacă pentru căței. Participarea este gratuită.
Kids Saturdays continuă sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 11.00, în zona food court, cu o nouă piesă de teatru adusă în scenă de simpaticele marionete. De această dată, cei mici vor descoperi povestea lui „Păcală”, unul dintre cele mai cunoscute și mai iubite personaje din folclorul românesc, isteț și pus mereu pe șotii, care iese din orice încurcătură cu umor și inventivitate. Intrarea este gratuită pentru toți curioșii.
Tot începând de sâmbătă, clujenii sunt așteptați în zona Atrium la Nike Fortune Wheel. Cei care învârt roata norocului pot câștiga reduceri la magazinul Nike din Iulius Mall Cluj, dar și premii surpriză. O oportunitate bună pentru cei care plănuiesc să-și reîmprospăteze garderoba sport pentru sezonul rece.
În acest weekend, Târgul de Antichități revine în Iulius Mall Cluj, în zona H&M , cu obiecte marcate de trecerea timpului. Vizitatorii pot descoperi piese de artă decorativă, ceasuri de colecție, cărți vechi, bijuterii și obiecte de numismatică, fiecare cu propria poveste. Târgul este un punct de întâlnire atât pentru colecționarii pasionați, cât și pentru cei care caută un cadou inedit sau un obiect cu personalitate pentru casa lor.














