News alert Vremea schimbă foaia: COD Galben de ploi și vânt la Cluj/ Lapoviță, ninsoare și frig în weekend

Vremea schimbă foaia: COD Galben de ploi și vânt la Cluj/ Lapoviță, ninsoare și frig în weekend

Aprilie începe cu ploi, vânt și temperaturi scăzute, chiar și cu lapoviță și ninsori în unele zone ale țării.

Meteorologii ANM au emis o informare meteorologică valabilă de joi, de la ora 12.00, până sâmbătă la ora 21.00.

Conform prognozei, în intervalul menţionat, în cea mai mare parte a ţării va ploua mai ales sub formă de aversă, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 20...40 l/mp. Vântul va avea intensificări, cu viteze în general de 45...55 km/h, joi (31 martie) în vestul şi sud-estul teritoriului, apoi şi în celelalte regiuni. La munte, la altitudini de peste 1700 m, rafalele vor depăşi 80 km/h. Vineri (1 aprilie) vremea va deveni instabilă, vor fi descărcări electrice, iar în regiunile sudice posibil şi vijelii.

De asemenea, începând de sâmbătă, vremea se va răci treptat. Din dimineaţa zilei de duminică, în jumătatea de nord a teritoriului vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare, iar la munte va ninge.

Totodată, a fost emisă o atenţionare Cod Galben privind cantităţi de apă însemnate şi intensificări ale vântului, valabilă de joi de la ora 18.00 până sâmbătă, la ora 21.00.

"În intervalul menţionat, în jumătatea de vest a Carpaţilor Meridionali, precum şi în Carpaţii Occidentali şi în nordul Carpaţilor Orientali va ploua însemnat cantitativ şi se vor acumula 50...70 l/mp, determinând topirea stratului de zăpadă. Local în Banat şi Maramureş cantităţile de apă vor depăşi 30...40 l/mp. Temporar vântul va avea intensificări în Dobrogea şi în estul Munteniei, cu rafale de 55...65 km/h şi izolat peste 70...75 km/h", au transmis meteorologii.

Astfel, va fi Cod galben de ploi în judeţele Alba, Argeş, Arad, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Caraş-Severin, Gorj, Hunedoara, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Sibiu, Timiş şi Vâlcea. Cod galben de vânt va fi în judeţele Brăila, Călăraşi, Constanţa, Ialomiţa, Tulcea.

Vremea schimbă foaia: COD Galben de ploi și vânt la Cluj/Lapoviță, ninsoare și frig în weekend

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza