Vine gerul! Temperaturile vor coborî până la - 17 grade

Vine gerul! Temperaturile vor coborî până la - 17 grade

Gata cu temperaturile de sfârșit de toamnă! Meteorologii anunță zile cu ger. Cel mai frig va fi în vestul, centrul și estul țării. 

„Ne așteptăm la o vreme în răcire de la o zi la alta. Dacă mâine maximele la nivelul întregii țări se vor situa de la -2 până la 7 grade Celsius, de marți procesul de răcire va deveni mai intens. Vorbim de temperaturi în scădere, cu minime care care în drepesiuni să se situeze la -12 -13 și -3 în restul țării, în zona litoralului. Vor fi temperaturi negative în toată țara”, a spus Elena Mateescu, directorul ANM, duminică, la Digi24.

Conform acesteia, cel mai frig va fi în vestul, centrul și estul țării.

„Vorbim de primele zile geroase cu valori care să scadă sub -15 -17 grade Celsius, cu minime negative mai mult de 3 zile consecutive pe parcursul acestei săptămâni”, a spus Mateescu.

Comenteaza