Vine furtuna! COD PORTOCALIU de ploi torențiale, vijelii și grindină la Cluj

Vine furtuna! COD PORTOCALIU de ploi torențiale, vijelii și grindină la Cluj

Meteorologii au emis, sâmbătă, noi avertizări de instabilitate atmosferică, cu ploi, descărcări electrice, vânt şi grindină, valabilă în mai multe județe din țară, printre care și Cluj.

Meteorologii anunţă instabilitate atmosferică accentuată pentru cea mai mare parte a ţării, de sâmbătă până duminică dimineaţă.

Harta României este acoperită aproape integral de avertizări cod galben și portocaliu de vreme instabilă, valabile până duminică dimineața.

Un Cod Portocaliu intră în vigoare astăzi, la ora 14.00 până duminică la ora 8.00, fiind vizate mai multe județe, printre care și Cluj. Astfel, după-amiaza și seara, la munte, în cea mai mare parte a Transilvaniei și local în Moldova, apoi îndeosebi în jumătatea de vest a Olteniei și în sudul Banatului vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 65...75 km/h) și pe arii restrânse vijelii și grindină. În intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 30...40 l/mp și izolat de peste 50...60 l/mp.

Avertizarea Cod Galben emisă de meteorologii ANM intră în vigoare la ora 12.00 și este valabilă până mâine la ora 10.00. 

În intervalul menționat, în cea mai mare parte a țării, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și pe arii restrânse vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp și izolat de peste 30...40 l/mp.

Meteorologii transmit că duminică vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în centrul, sudul și estul țării.

Vine furtuna! COD PORTOCALIU de vijelii, grindină și ploi torențiale la Cluj

loading...
Comenteaza