Trenurile internaționale, suspendate temporar de la Budapesta către Europa de Vest

Trenurile internaționale, suspendate temporar de la Budapesta către Europa de Vest
Administratorul de cale ferată din Ungaria a notificat CFR Călători cu privire la suspendarea temporară a traficul feroviar internațional din Ungaria spre Austria/ Europa de Vest, din motive de securitate.

Astfel, trenul DACIA 347 București - Viena, cu plecare de la ora 14:00 din Gara de Nord, va circula până la Budapesta. De aici către frontiera Hegyeshalom pasagerii pot circula numai cu trenurile din traficul intern al căii ferate din Ungaria (www.mavcsoport.hu).

"Precizăm că cei care au bilete la trenurile internaționale către aceste destinații si care vor renunța la călătorie vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor neutilizate/pentru parcursul neefectuat, conform Regulamentului de transport în vigoare, în traficul internaţional de pasageri pe calea ferată", specifică reprezentanţii CFR Călători. 

Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, pasagerii sunt rugați să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, să îi contacteze la numerele de telefon 021/9521 (trafic intern), 021.314.5528 (trafic internațioal Gara de Nord București) sau să se adreseze personalului din stații.

 

Comenteaza