SE ÎNTRERUPE apa potabilă în Chinteni, joi 2 noiembrie. Anunţul primarului

SE ÎNTRERUPE apa potabilă în Chinteni, joi 2 noiembrie. Anunţul primarului

Primarul comunei Chinteni anunţă că joi, 2 noiembrie, furnizarea apei potabile va fi întreruptă în vederea cuplării celui de-al doilea bazin la rețeaua de apă, în urma finalizării lucrărilor.

"Comuna Chinteni a beneficiat de apă potabilă, ca urmare a implementării unui proiect, aprobat în vederea finanțării în anul 2006, până la acel moment, singura sursă de apă a locuitorilor fiind fântânile.

Creșterea populației însă a generat implicit și o creștere a consumului de apă, bazinul care alimenta populația, dovedindu-se în final insuficient,în special pe timp de vară, dat fiind faptul că la momentul proiectării acestuia, raportarea s-a făcut la populația existentă.

În consecință, Compania de Apă Someș SA, în a cărei administrare se află sistemul de alimentare cu apă, a elaborat proiectul unui nou bazin de apă și a organizat licitația pentru atribuirea contractului de achiziție publică de lucrări, iar pe terenul cedat de Comuna Chinteni, s-a edificat noul bazin de apă.

Lucrările au fost finalizate, iar în data de 2 NOIEMBRIE 2023, FURNIZAREA APEI POTABILE VA FI ÎNTRERUPTĂ, în vederea cuplării celui de-al doilea bazin la rețeaua de apă. În acest fel, apreciem că nu vor mai exista probleme legate de furnizarea apei potabile pe timp de vară.

Alte două bazine de apă se construiesc în localitatea Deușu, de care vor beneficia locuitorii satelor Deușu, Vechea, Măcicașu și Sânmartin. Mesajul a fost modificat ca urmare a revenirii Companiei de Apă Someș SA asupra datei la care se va realiza cuplarea noului bazin la rețeaua de apă", le-a transmis Lucia Magdalena Suciu locuitorilor din comuna Chinteni. 

Comenteaza