Revin furtunile! Avertizări cod galben și portocaliu, inclusiv la Cluj

Revin furtunile! Avertizări cod galben și portocaliu, inclusiv la Cluj

Zona Clujului se află sub avertizare de furtuni, valabilă până marți noaptea pentru mai multe județe din țară.

Astfel, Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare de COD GALBEN de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în intervalul 24 august, ora 10:00 – 25 august, ora 23:00, în sud-vestul, centrul, nordul și nord-estul țării, precum și în zonele de munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și pe spații mici grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20...25 l/mp și izolat 40...50 l/mp.

De asemenea, conform ANM, pentru intervalul 24 august, ora 12:00 – 24 august, ora 23:00, a fost emisă o atenționare COD PORTOCALIU. În perioada menționată, în cea mai mare parte a Moldovei și Transilvaniei, nordul Olteniei, Carpații Meridionali și Orientali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, vor depăși 30...40 l/mp și, pe arii restrânse, 50...70 l/mp.

Poza noua 24.08.2020

Comenteaza