Revin furtunile! Alertă meteo de vijelii, descărcări electrice şi grindină

Revin furtunile! Alertă meteo de vijelii, descărcări electrice şi grindină

Meteorologii au a emis, sâmbătă, o informare meteorologică de vijelii şi cantităţi de apă însemnate, valabilă, în următoarele zile, în aproape toată ţara. 

Potrivit informării ANM, în intervalul 13 iulie (sâmbătă), ora 13.00 – 15 iulie (luni), ora 21.00, instabilitatea atmosferică se va accentua, în după-amiaza zilei de sâmbătă în nord-vestul, vestul și local centrul țării, precum și în zona Carpaților Occidentali și Meridionali, iar în noaptea de sâmbătă spre duminică, și în sud-vestul și sudul extrem al teritoriului.
Duminică, manifestările instabilității atmosferice vor cuprinde majoritatea regiunilor, exceptând sud-estul extrem, iar luni se vor semnala cu precădere în jumătatea estică a țării.
Astfel, vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse ce pot avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări temporare ale vântului și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 20 l/mp și izolat 40...50 l/mp.

Comenteaza