Prognoza meteo pe patru săptămâni. Cum va fi vremea de 1 și 8 Martie

Prognoza meteo pe patru săptămâni. Cum va fi vremea de 1 și 8 Martie

Luna martie vine cu temperaturi peste normalul perioadei, dar și cu multe ploi, estimează meteorologii.

Iată prognoza meteo pe patru săptămâni, în intervalul 19 februarie – 18 martie 2024:

Săptămâna 19 – 26 februarie

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric va fi local excedentar în extremitatea de nord-vest a țării, apropiat de cel normal în regiunile vestice și în general deficitar în restul teritoriului.

Săptămâna 26 februarie – 4 martie

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile vestice, sudice, dar mai ales în zona submontană a Olteniei și Munteniei, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Săptămâna 4 – 11 martie

Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări. Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă în cea mai mare parte a țării.

Săptămâna 11 – 18 martie

Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile.

Comenteaza