Primăvara, gata de instalare? Prognoza meteo pe următoarele patru săptămâni

Primăvara, gata de instalare? Prognoza meteo pe următoarele patru săptămâni

Meteorologii au emis o prognoză privind evoluția vremii în următoarele săptămâni.

Potrivit meteorologilor, urmează o perioadă cu temperaturi mai mari decât cele specifice pentru intervalul prognozat.

Săptămâna 13 – 20.02.2023

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în nord-estul ţării.

Regimul pluviometric va fi deficitar în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în regiunile sud-vestice. Excepţie va face nordul extrem, unde cantităţile de precipitaţii vor fi local excedentare.

Săptămâna 20 – 27.02.2023

Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în toate regiunile, dar mai ales în cele extracarpatice.

Cantităţile de precipitaţii vor fi excedentare în regiunile vestice, nord-vestice, centrale, dar mai ales în zonele montane, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.

Săptămâna 27.02.2023 – 06.03.2023

Temperatura medie a aerului va avea valori uşor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în regiunile extracarpatice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele specifice.

Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval, la nivelul întregii ţări.

Săptămâna 06 – 13.03.2023

Mediile valorilor termice se vor situa uşor peste cele specifice pentru această săptămână în regiunile extracarpatice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.

Cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.

Comenteaza