Ploile vor continua în zilele următoare la Cluj VIDEO

Ploile vor continua în zilele următoare la Cluj  VIDEO
Vremea rămâne ploioasă, încă cel puţin câteva zile. Meteorologii apreciază că temperaturile vor ajunge la 25 de grade Celsius abia pe sfârşitul săptămânii, însă vom avea parte în continuare de ploi cu caracter de averse.

"Vremea se va menţine uşor instabilă, mai ales în cursul, după-amiezelor şi a serilor. Vor fi ploi cu caracter de averse ce pot fi însoţite şi de descărcări electrice. Ca şi temperaturi putem spune că încet-încet ne vom apropia către normele climatologive, dar tot rămâne uşor mai rece decât normele climatologice", a declarat Naris Maier, meteorolog.

Sâmbătă, duminică şi luni va avea loc o uşoară încălzire a vremii.

"Ne aşteptăm ca week-endul să aducă o uşoară ameliorare, dar rămânem pe acea instabilitate de după amiază. Temperaturile maxime le aşteptăm sâmbătă-duminică să ajungă undeva la 24-25de grade. Cea mai caldă zi va fi luni când şi pe parcursul zilei vom vedea mai mult soare", mai spune meteorologul.

Meteorologii anunţă că la sfârşitul săptămânii viitoarea vremea ar putea să se încălzească, iar ploilene vor ocoli.

Reporter: Cristina Pîrvu
Imagine: Călin Fedeleş

Comenteaza