Jandarmeria recrutează! Se scot la concurs 700 de locuri

Jandarmeria recrutează! Se scot la concurs 700 de locuri

Inspectoratul de Jandarmi Județean Cluj desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru tinerii care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română.

În perioada 18 octombrie – 5 noiembrie, tinerii care doresc să îmbrace uniforma militară se pot înscrie la una dintre instituţiile de învățământ postliceal ale Jandarmeriei Române, sesiunea de admitere octombrie 2023-februarie 2024.

Astfel, se scot la concurs:

  • 350 locuri la Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi "Grigore Alexandru Ghica" Drăgășani - din care 3 locuri pentru cetățenii de etnie romă şi 3 locuri pentru alte minorităţi;
  • 350 locuri la Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi "Petru Rareș" Fălticeni - din care 3 locuri pentru cetățenii de etnie romă  şi 3 locuri pentru alte minorităţi.

Cerererile de înscriere se depun până la data de 05 noiembrie 2023, exclusiv în format electronic, la adresa de e-mail resurseumane@jandarmeriaardeleana.ro, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică.

Data limită de depunere a dosarelor în volum complet este 24 noiembrie 2023, de luni până vineri, în intervalul orar 09.00 – 15.00, la sediul Inspectoratului de Jandarmi JudețeanCluj, str.Năvodari nr.15, Cluj-Napoca.

Mai multe informații pot fi obținute accesând site-ul www.jandarmeriaardeleana.ro sau la telefon 0264/595513, de luni până vineri între orele 08.00-16.00, Serviciul Resurse Umane.

Comenteaza