Fake news periculos: Videoclipuri false cu Ilie Bolojan care sugerează că România va intra în război sunt răspândite masiv pe internet
- Scris de Nicu Mitrea
- 29 Iul 2025, 15:21
- Utile
- Ascultă știrea

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) atrage atenția asupra unei campanii de dezinformare care folosește clipuri false, generate cu ajutorul programelor de inteligență artificială, pentru a induce panica în rândul populației.
În aceste materiale video este prezentat, în mod fals, faptul că prim-ministrul Ilie Bolojan ar fi anunțat intrarea României în război, începând cu luna septembrie 2025. MAI subliniază că aceste informații sunt complet neadevărate, iar premierul nu a făcut astfel de declarații.
„Aceste clipuri sunt false și fac parte dintr-o acțiune de manipulare intenționată a opiniei publice. România nu intră în război”, a transmis MAI.
Autoritățile le recomandă cetățenilor să verifice întotdeauna sursele informațiilor pe care le primesc și să nu distribuie conținut neverificat.
„Vă încurajăm să verificați sursele și să nu distribuiți conținut neverificat”, se arată în mesajul MAI.