Echinocţiul de toamnă. Când trecem la ora de iarnă în 2023

Echinocţiul de toamnă. Când trecem la ora de iarnă în 2023
| Foto: ego.ro

Echinocţiul de toamnă s-a produs sâmbătă la ora 9.50. Momentul marchează începutul toamnei în emisfera nordică, iar ziua va fi egală cu noaptea.

Odată cu venirea toamnei apare şi întrebar: Când trecem la ora de iarnă în 2023? Mecanismul de schimbare a orei este folosit de România din 1932.

Așadar, România trece în noaptea de sâmbătă spre duminică, data de 28 octombrie, la ora oficială de iarnă, ora 4:00 urmând să devină ora 3:00 şi vom dormi cu o oră mai mult. Ora de iarnă este ora standard( ora normală).

Ora de iarnă este numită astfel prin contrast cu ora de vară, al cărei scop este folosirea din plin, cât mai mult timp posibil, a luminii Soarelui, prin mutarea înapoi a orei oficiale cu o oră. Cel care s-a gândit prima dată la posibilitatea introducerii acestui tip de orar convenţional a fost un neo-zeelandez pe numele Hudson, în 1898.

Noaptea va fi mai lungă şi vom dormi mai mult, însă schimbarea vine cu un preţ. Medicii avertizează că schimbarea orei ne poate da peste cap organismul. Copiii şi persoanele în vârstă sunt cei mai afectaţi. Până când organismul se adaptează la noul „program”, este recomandată reducerea cafelei, a ceaiului negru/verde, a băuturilor carbogazoase şi energizante.

Echinocţiul de toamnă

Echinocţiul de toamnă s-a produs sâmbătă la ora 9.50. Momentul marchează începutul toamnei în emisfera nordică, iar ziua va fi egală cu noaptea. Longitudinea astronomică a Soarelui atinge valoarea de 180°, potrivit Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”. Punctul echinocţiului de toamnă, numit şi „punct autumnal”, se află pe sfera cerească la intersecţia eclipticii (ce reprezintă proiecţia pe sfera cerească a planului orbitei Pământului) cu ecuatorul ceresc, pe care Soarele îl traversează la aceasta dată, trecând din emisfera nordică a sferei cereşti în cea sudică.

Aflându-se la această dată în dreptul ecuatorului ceresc, Soarele va răsări şi va apune chiar în punctele cardinale est şi vest, durata zilelor fiind astfel egală, indiferent de latitudine, cu cea a nopţilor. Singurele excepţii se întâlnesc în regiunile polare, în zona polului nord începând lunga noapte polară, iar în cea a polului sud Soarele ivindu-se deasupra orizontului, timp de 6 luni, până la momentul echinocţiului de primavară.

Comenteaza