Deraierea unui tren privat încurcă traficul feroviar. Modificări în circulaţia trenurilor

Deraierea unui tren privat încurcă traficul feroviar. Modificări în circulaţia trenurilor
Din cauza deraierii, marţi dimineaţa, a unor vagoane de marfă a unui tren privat la ieşirea din staţia Vânători, pe secţia de circulaţie Braşov – Sighişoara, în zilele următoare vor interveni modificări în circulaţia unor trenuri, informează CFR Călători.

În zilele de 26 şi 27 mai trenul IR 1745 Bucureşti Nord - Satu Mare va fi anulat pe ruta Braşov- Sighişoara- Copşa Mică - Satu Mare şi va circula pe ruta deviată Braşov - Podu Olt- Sibiu- Copşa Mică- Cluj Napoca- Dej- Satu Mare, în timp ce trenul IR 1746 Satu Mare - Bucureşti Nord va fi anulat pe ruta Copşa Mică - Bucureşti Nord şi va circula pe ruta deviată Copşa Mică - Sibiu- Podu Olt - Braşov - Bucureşti Nord

De asemenea, trenul IR 1538 Cluj-Napoca - Bucureşti Nord va fi anulat pe ruta Cluj-Napoca - Sighişoara - Bucureşti Nord şi va circula pe ruta deviată Cluj Napoca - Deda - Braşov - Bucureşti Nord. 

Modificările vor afecta şi circulaţia trenului IR 1539 Braşov - Cluj-Napoca, care va fi anulat pe ruta Braşov - Sighişoara - Cluj Napoca şi se va deplasa pe ruta deviată Braşov - Deda- Cluj Napoca.

În acelaşi timp, în 26/27 mai şi 27/28 mai trenul IR 1741 Bucureşti Nord - Sighişoara- Cluj Napoca - Oradea- Satu Mare va fi anulat pe această rută şi va circula pe ruta deviată Bucureşti Nord - Braşov - Deda- Cluj Napoca- Oradea- Satu Mare, iar trenul IR 1742 Satu Mare -Oradea- Cluj Napoca -Sighişoara- Bucureşti Nord va fi anulat pe această rută şi va circula pe ruta deviată Satu Mare- Oradea- Cluj Napoca - Deda - Braşov - Bucureşti Nord.

Până la reluarea circulaţiei, trenurile de călători care tranzitau zona afectată vor circula pe rute deviate spre destinaţia finală. Legătura cu staţiile din regiune va fi asigurată cu trenuri suplimentare între staţiile Copşa Mică - Sighişoara şi Braşov - Mureni, în timp ce între staţiile Sighişoara-Mureni se va asigura transbordarea călătorilor cu mijloace auto.

CFR Călători îşi cere scuze pasagerilor pentru neplăcerile cauzate de acest incident și informează că depune toate eforturile pentru ca pasagerii să ajungă în siguranță la destinație. Pasagerii care nu mai doresc să continue călătoria vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor pentru parcursul neefectuat, conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare.

Comenteaza