De fapt ce plătim în factura la curent? Doar JUMĂTATE din sumă e consumul efectiv :(
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 08:02
- Utile
- Ascultă știrea
Dacă luăm la purecat o factură la energie electrică vom constata că doar jumătate din suma totală reprezintă consumul efectiv, restul fiind alte taxe care dublează costul final plătit de consumatori.
Consumatorii au de plată pentru energia electrică nu doar costul efectiv al furnizării, ci și taxe și accize care acoperă atât impozitul pe valoare adăugată (TVA), cât și alte obligații fiscale și ecologice impuse de autorități. Aceste costuri suplimentare cresc semnificativ factura finală și reflectă modul în care statul își asigură veniturile din domeniul energetic.
De fapt, costul efectiv al energiei pe care ai consumat-o reprezintă doar jumătate din valoarea totală a facturii tale. Restul sumei este formată din taxe, accize, tarife de distribuție și alte contribuții obligatorii impuse de stat și autorități, precum și TVA.
Mai mult, pe lângă aceste taxe și accize, consumatorii e important să afle că o parte din factură acoperă costurile de distribuție, transport și servicii, care includ întreținerea rețelelor și investițiile în infrastructura energetică. Aceste elemente sunt esențiale pentru asigurarea unui sistem stabil și sigur, însă măresc semnificativ valoarea totală plătită de consumator, arată o analiză realizată de stirileprotv.ro.
Spre exemplu, la un consum lunar de 143 kWh, prețul final pe factură va fi de 210,75 de lei. Energia activă, adică consumul efectiv, reprezintă 104,53 de lei, jumătate din sumă, la care se adaugă TVA-ul de 21% - 36,58 lei, și alte contribuții obligatorii, precum tariful de extragere din rețea - 4,72 de lei, servicii de sistem - 1,83 de lei, tarif de distribuție - 42 de lei, cogenerare - 1,20 lei, certificate verzi - 10,37 de lei, acciză 1.04 lei, abonament servicii 8.40 lei, adică 50,4% din sumă totală, bani care ajung direct la bugetul de stat sau la diverse fonduri de reglementare.
sursa - https://stirileprotv.ro











