COD GALBEN de furtuni în Cluj! Se anunță ploi, descărcări electrice, vânt și grindină

COD GALBEN de furtuni în Cluj! Se anunță ploi, descărcări electrice, vânt și grindină

Meteorologii au emis marți o nouă avertizare Cod Galben de instabilitate atmosferică, care vizează câteva judeţe din partea de vest a țării, printre care și Cluj.

Meteorologii atenționează că începând de marți, de la ora 12.00 şi până miercuri la ora 3.00, în Banat, sudul Crișanei, sud-vestul Transilvaniei, în cea mai mare parte a Carpaților Occidentali și în vestul Carpaților Meridionali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică.

Acestea se vor manifesta prin averse torențiale, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 50...70 km/h), descărcări electrice și izolat vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20...30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.

Conform ANM, manifestări de instabilitate atmosferică vor fi pe arii restrânse și în restul teritoriului.

Totodată, în partea de sud a țării este în vigoare o atenționare Cod Galben de căldură și disconfort termic ridicat.

"Valul de căldură va persista în jumătatea sudică a Olteniei și Munteniei, disconfortul termic se va menține ridicat, indicele temperatură - umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități și pe alocuri va fi caniculă. Temperaturile maxime, mai mari decât cele normale la această dată, vor fi în general de 34...35 de grade, iar noaptea va fi tropicală, cu minime ce se vor situa în jurul valorii de 20 de grade", precizează ANM.

Comenteaza