Atenție, șoferi! Reguli noi, la RAR. Operațiunile care se fac doar cu programare

Atenție, șoferi! Reguli noi, la RAR. Operațiunile care se fac doar cu programare
| Foto: RAR

Registrul Auto Român anunță că începând de miercuri, 15 noiembrie, este obligatorie programarea prealabilă pentru anumite operațiuni, măsură care are ca scop eliminarea cozilor și reducerea timpilor de așteptare.

Redobândirea certificatului de înmatriculare, duplicatul și înlocuirea Cărții de Identitate a vehiculului se pot face la RAR, începând de miercuri, doar cu programare.

”Începând cu data de 15 noiembrie 2023, verificările necesare pentru redobândirea Certificatului de Înmatriculare reţinut la controlul tehnic în trafic, eliberarea duplicatului şi înlocuirea Cărţii de identitate vor necesita programare prealabilă.

Prin urmare, nu vă mai puteți prezenta la reprezentanțele RAR fără ca înainte să intrați pe site-ul www.rarom.ro la secțiunea Programări sau să sunați la numărul de call-center 021/9672 și să obțineți un număr de programare”, transmite RAR.

Conform RAR, măsura mai sus menționată este menită să reducă timpii de așteptare de la intrarea în curtea reprezentanțelor RAR până la preluarea vehiculelor de inginerii de pe linie.

”RAR vine în întâmpinarea clienților prin suplimentarea numărului de locuri disponibile în vederea programărilor, astfel încât intervalul de așteptare să fie cât mai scurt”, adaugă reprezentanții RAR.

Atenție, șoferi! Reguli noi, la RAR. Operațiunile care se fac doar cu programare

Comenteaza