Atenție, dacă vă porniți la drum! Restricţii de circulaţie, sâmbătă, pe Transfăgărăşan. Va fi închis mai multe ore

Atenție, dacă vă porniți la drum! Restricţii de circulaţie, sâmbătă, pe Transfăgărăşan. Va fi închis mai multe ore

Circulaţia va fi restricţionată sâmbătă, pe DN 7C - Transfăgărăşan şi în municipiul Curtea de Argeş, pentru desfăşurarea competiţiei de ciclism Turul României.

Astfel, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş, informează că în intervalul orar 12:00-17:00, DN 7C - Transfăgărăşan va fi închis circulaţiei rutiere între kilometrul 63 (Cetatea Poienari) şi kilometrul 116 (Tunelul Bâlea).

În intervalul orar 2:00-19:00, se interzice oprirea autoturismelor pe bulevardul Basarabilor şi strada Eroilor din municipiul Curtea de Argeş.

De asemenea, circulaţia pe cele două artere rutiere se va închide între orele 14:00 şi 19:00, urmând să fie redirecţionată pe rute ocolitoare, respectiv străzile 1 Decembrie 1918 şi Cuza Vodă.

"Temporar, pe DN 7C, pe traseul cuprins între Curtea de Argeş şi kilometrul 63, vor fi instituite restricţii, în funcţie de deplasarea cicliştilor care participă la evenimentul sportiv", mai anunţă IPJ Argeş.

Comenteaza