Ştirile REALITATEA TV Cluj din 7 septembrie

Ştirile REALITATEA TV Cluj din 7 septembrie
ziuadecj.ro vă prezintă ştirile REALITATEA TV Cluj din 7 septembrie.

Bac dezastruos

92 de medii au fost mărite, iar 70 au fost scăzute, după recorectarea lucrărilor de bacalaureat contestate de la Cluj. Procentul celor care au trecut examenul în această toamnă a crescut la aproape 22 la sută, dar rezultatul este în continuare unul dezastruos.

Soluţionarea contestaţiilor la examenul de bacalaureat nu a schimbat cu mult situaţia iniţială. Gradul de promovabilitate este în continuare scăzut, 21,66 la sută, faţă de cifra de 20,62 la sută înainte de contestaţii. Asta înseamnă că doar unul din cinci absolvenţi care s-au prezentat la examenul maturităţii a reuşit să obţină notă de trecere.

SINCRON: CĂLIN MURĂŞAN, reprezentant ISJ Cluj: 162 au fost soluţionate, iar 390 au fost respinse. Din cele soluţionate, 92 au fost admise cu creşterea notei, iar 70 au fost admise, însă notele au fost scăzute. Acum gradul de promovabilitate este de 21,66%

La nivelul judeţului Cluj au fost depuse 552 de contestaţii. Cele mai multe au vizat probele matematică, 213, limba română, 183, dar au mai fost contestate şi rezultatele la fizică, chimie, informatică, biologie, dar şi alte materii.


Absenţele, online

Măsuri anti-chiul la Cluj. Sisteme de acces pe bază de cartelă vor contoriza la minut perioada petrecută de un elev la şcoală. Informaţiile vor putea fi verificate şi de părinţi, pe Internet, cu ajutorul unui program care va fi cumpărat de primărie. De asemenea, s-a decis ca porţile şcolilor să fie închise după începerea orelor.

Noul sistem de acces pe bază de cartele trebuie implementat până la finele primului semestru al noului an şcolar . Primăria clujeană vrea însă să suplimenteze măsurile de supraveghere a elevilor. Astfel, prin intermediul unui soft care va fi plătit de primărie, părinţii vor putea verifica de acasă sau de la serviciu în ce măsură copiii absentează de la ore. Softul va deveni funcţional însă abia după ce se montează aparatele de acces cu cartelă.

sincron SORIN APOSTU, primar Cluj-Napoca: 1500 lei costă fiecare astfel de soft, cartelele am înţeles le achiziţionează părinţii, de câte ori o pierd, pentru că altfel veşnic o vor pierde dacă nu o vor achiziţiona ei.

Şi forţele de ordine din oraş se pregătesc pentru începerea anului şcolar. Astfel, a fost deja verificată funcţionarea butoanelor de panică, iar pe lângă obişnuitele patrule din zona şcolilor, poliţiştii vor începe şi o serie de controale.

sincron MARCEL BONŢIDEAN, Şef Poliţia municipiului Cluj-Napoca: tot de luni vom începe acele controale în zona localurilor de alimentaţie publică în special în zona barurilor unde anul trecut îşi făceau prezenţa elevii care absentau de la activităţile şcolare.


Şcoală nouă

Şcoala „Emil Isac" din cartierul Dâmbu Rotund a fost extinsă cu un corp nou de clădire. Copiii care vor învăţa aici de luni au acum la dispoziţie 10 săli de clasă moderne.

Lucrările de extindere au demarat în urmă cu doi ani. Noua construcţie are o sală profesorală cu grup sanitar, laboratoare de fizică, de chimie şi biologie, grupuri sanitare pentru elevi, 10 săli de clasă şi centrală termică proprie. În plus, copiii care până acum învăţau în două schimburi vor veni la şcoală numai de dimineaţă. Lucrările în valoare de 2,8 milioane de lei au fost finanţate de la bugetul local şi de la cel de stat.

sincron LIVIA CIOBAN, director Şcoala Emil Isac: tot aşa ne-am plâns de ani de zile că nu avem sală de sport şi avem sală de sport, n-am avut sală festivă. Iată că acum avem şi sală festivă şi avem şi ce arăta în sala festivă.


Chirii mai scumpe

Cu mai puţin de o lună înainte de începerea anului universitar s-a dat startul goanei după chirii. Ca în fiecare an, proprietarii de apartamente au speculat momentul şi au crescut preţurile, în special la garsoniere şi la apartamentele cu două camere, cele mai căutate de studenţi.

În ultima lună, proprietarii de apartamente au crescut preţurile chiriilor în medie cu 15 procente. Motivul este simplu: studenţii îşi caută deja cazare pentru anul universitar care va începe în aproximativ trei săptămâni.

Astfel, o garsonieră poate fi închiriată cu 150-200 de euro pe lună,un apartament cu o cameră se închiriază cu 200-250 de euro pe lună, un apartament cu două camere poate fi închiriat cu 220-300 de euro pe lună. Chiriile apartamentelor cu trei camere sunt puţin mai scumpe, respectiv 280-350 de euro pe lună.

PREŢURILE CHIRIILOR:
garsonieră 150-200 euro/lună
apartament cu o cameră 200-250 euro/lună
apartament cu două camere 220-300 euro/lună
apartament cu trei camere 280-350 euro/lună

Sursa: Agenţie Imobiliară

Apartamentele cu două camere decomandate sunt soluţia ideală pentru studenţi, în condiţiile în care pot să îşi împartă chiria. De exemplu acest apartament situat în cartierul Andrei Mureşanu costă 220 de euro, ceea ce înseamnă că fiecare student trebuie să scoată din buzunar 110 euro pe lună.

Pentru cei care nu îşi pot permite să plătească astfel de sume, există alte variante: să închirieze apartamente în zonele din apropierea Clujului. În Floreşti, de exemplu, o garsonieră poate fi închiriată cu doar 100 de euro, iar apartamentele cu două camere costă 150 de euro pe lună.


Universităţi de top

Patru dintre universităţile clujene se află în topul celor mai bune instituţii de învăţământ superior din ţară, potrivit clasamentului întocmit de Ministerul Educaţiei. Aceasta se traduce prin locuri mai multe la masterat şi doctorat, bugete mai mari şi, nu în ultimul rând, prestigiul de a fi printre cei mai buni. Este vorba de Universitatea Babeş-Bolyai, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medivină Veterinară, Universitatea de Medicină şi Farmacie şi Universitatea Tehnică.

Ministerul Educaţiei a împărţit instituţiile de învăţământ superior în trei categorii: universităţi centrate pe educaţie, universităţi de educaţie şi cercetare ştiinţifică şi universităţi de cercetare avansată şi educaţie. Pe baza acestui clasament, ministerul va împărţi banii de la buget, dar şi locurile de doctorat şi masterat. Dintre universităţile clujene, cea mai bine plasată în acest clasament este Universitatea Babeş-Bolyai, întrecută doar de Universitatea din Bucureşti.

SINCRON ANDREI MARGA, rector UBB Cluj: Putem întări studiile masterale, programele doctorale, ceea ce este crucial pentru o universitate. Se promit mai...... să fii în prima urnă valorică.

Tot în prima categorie a intrat şi Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj, singura instituţie de profil aflată în top.

SINCRON TIBERIU FĂRCAŞ, purtător de cuvânt USAMV Cluj: Înseamnă mai mulţi bani pentru linia doctorală, fiind singurii care mai putem organiza studii doctorale.

Dintre universităţile clujene, în prima urnă valorică au mai intrat Universitatea de Medicină şi Farmacie şi Universitatea Tehnică.

SINCRON CĂTĂLIN POPA, purtător de cuvânt UTCN: Este vorba de posibilitatea organizării studiilor de doctorat şi a celor masterale. De altfel noi avem prin acest ordin de guvern..... mai multe decât am avut în fiecare an.

Restul instituţiilor de învăţământ clujene, Universitatea de Arte şi Design şi Academia de Muzică, au fost incluse de minister în categoria universităţilor de educaţie şi creaţie artistică.


S-au aprobat locurile

Odată cu clasificarea universităţilor din România, Ministerul Eucaţiei a aprobat şi locurile bugetate la master şi doctorat. La Cluj sunt disponibile aproape 6.400 de locuri la masterat şi 800 de locuri la studii doctorale. Admiterea va începe săptămâna viitoare. Reprezentanţii universităţilor acuză însă timpul scurt care a mai rămas până la începerea anului universitar.

Cele mai multe locuri de masterat şi de doctorat sunt scoase la concurs de Universitatea Babeş-Bolyai, care are disponibile 4.000 de locuri bugetate la master şi aproape 500 de locuri bugetate la doctorat. Înscrierea va începe pe 12 septembrie, dar rectorul UBB atrage atenţia asupra întârzierii cu care se va organiza admiterea.

SINCRON ANDREI MARGA, rector UBB Cluj: Există o întârziere care nu este scuzabilă..... este o pierdere semnificativă.

La Universitatea Tehnică sunt disponibile aproape 2.000 de locuri bugetate pentru cei care doresc să urmeze un masterat şi alte 270 de locuri pentru studiile doctorale, cel mai mare număr de locuri disponibil la această universitate în ultimii ani. Universitatea de Ştiinţe Agricole a scos la concurs, la buget, 450 de locuri la master şi alte 79 de locuri la doctorat. Şi, în ciuda timpului scurt rămas până la începerea anului universitar, reprezentanţii celor două instituţii sunt convinşi că nu vor rămâne cu locuri neocupte.

SINCRON TIBERIU FĂRCAŞ, purtător de cuvânt USAMV Cluj: Sper să se ocupe..... un examen de admitere, de dosare.

SINCRON CĂTĂLIN POPA, purtător de cuvânt UTCN: Timpul este scurt, noi ne străduim să ne integrăm bine în acest interval. Timpul este destul de scurt, dar din câte am văzut..... doresc să continue studiile la masterat.

La locurile finanţate de la buget se adaugă alte câteva mii de locuri cu taxă.


Stradă de ev mediu

Locuiesc şi plătesc taxe în oraşul de cinci stele Cluj-Napoca, dar strada lor arată ca în Evul Mediu. Este vorba de mai multe familii din cartierul Dâmbu Rotund, care, de ani buni, abia mai pot ajunge la casele lor cu maşinile, din cauza gropilor şi a bolovanilor de pe drum.

Strada Dropiei din cartierul Dâmbu Rotund arată mai rău ca o uliţă de la sat: gropi imense şi bolovani cât cărămizile ori guri de canal care ies din drum. Locuitorii din zonă abia mai ajung cu maşinile la propriile case, asta în cazul în care nu aleg să le lase la câteva sute de metri de stradă şi să meargă apoi pe jos.

VOX: Căutăm să circulăm cu maşini de teren. Cu maşina normală nu prea poţi circula. Musafirii refuză să mai vină la noi, se opresc la colţ, în cel mai fericit caz ne ducem noi după ei.

VOX: Le lăsăm aici, 100 de metri mai jos şi pe jos. Când plouă mai cu cizme de gumă, ne mobilizăm şi reparăm strada cu lopeţi şi aşa. Şi asta e.

Oamenii s-au săturat de promisiunile municipalităţii şi aşteaptă ca cineva să vină să le repare strada deoarece, spun ei, plătesc aceleaşi impozite şi taxe ca şi restul clujenilor.

VOX 24:32 O venit primăria, o tras canalizările şi-o făcut ce-o avut de făcut şi strada o rămas în halul în care îi. Şi asta se întâmplă de doi de zile. Că vin, că vin şi n-o mai venit nimeni 24:43


Reprezentanţii primăriei dau vina pe firmele care au efectuat lucrări în zonă şi care nu şi-au terminat la timp treaba.

SINCRON OANA BUZATU, purtător de cuvânt Primăria Cluj: Deşi strada era prevăzută pentru reabilitare în programul celor 288 de străzi, ea a trebuit scoasă din program întrucât la momentul la care ar fi trebuit să demareze lucrările nu erau gata lucrările companiilor de reţele.

Cel mai probabil strada Dropiei va fi inclusă într-un nou program de reabilitare, dar abia anul viitor.


Locuinţă cu scandal

Un clujean este obligat să dea în judecată primăria pentru că nu a primit locuinţă socială, deşi se afla pe locul al doilea pe lista de priorităţi. Asta deoarece solicitarea a fost depusă de soţia sa, care între timp a decedat. Potrivit legii, bărbatul nu are dreptul să semneze contractul cu primăria în locul soţiei.

Familia Potra a fost evacuată în urmă cu mai mulţi ani dintr-o locuinţă retrocedată şi a depus în anul 2008 dosar pentru o locuinţă socială. Cererea a fost semnată de Maria Potra, dar lista a fost aprobată de Consiliul Local abia în primăvara acestui an. Între timp, femeia a decedat, iar soţul nu a putut să semneze contractul de închiriere cu primăria. Deşi consilierii au promis clujeanului că vor găsi o soluţie, nu au rezolvat nimic. Ieri, cazul a devenit motiv de răfuială între consilierul liberal Steluţa Cătăniciu şi primarul Sorin Apostu.

Cătăniciu vs Apostu:

Să înţeleg că dacă ne dă în judecată o să aibă casă?
Doamna Cătăniciu, eu personal.....
N-are casă, omul ăsta n-are casă pentru că dumneavoastră şi cei din serviciul dumneavoastră aţi hotărât că n-are dreptul omu ăsta să aibă casă.
Doamna consilier dumneavoastră, vă rog frumos, stând pe acea parte a mesei astăzi v-aţi gândit să jigniţi pe toată lumea.

Viceprimarul Radu Moisin a propus ca în plen să se voteze respingerea cererii depuse de Gheorghe Potra, iar solicitarea a fost aprobată. Acum clujeanul e decis să apeleze la instanţă.

sincron GHEORGHE POTRA, solicitant locuinţă: legea precizează foarte clar lucrurile acestea, familiile evacuate în termen de 1 an de zile trebuie Cl să le dea locuinţe.
veţi da primăria şi Cl în judecată?
Bineînţeles şperăm să reuşim să demonstrăm instanţei că drepturile noastre au fost încălcate.

În paralel, juriştii primăriei caută alte soluţii legale pentru ca Gheorghe Potra să poată deveni titular al contractului de închiriere.


Vor gard pe Costei

Locul de joacă de pe strada Coastei, inaugurat în urmă cu doar trei săptămâni, a născut deja unele nemulţumiri. Părinţii care îşi aduc aici copiii cer primăriei instalarea de urgenţă a unui gard, deoarece, pe o latură a spaţiului verde, se deschide o râpă care pune în pericol integritatea celor mici.

Noul loc de joacă de pe strada Coastei atrage zilnic zeci de copii care vin însoţiţi de părinţi să se bucure de aparatele de joacă instalate aici. Părinţii spun însă că se tem pentru siguranţa copiilor şi cer construirea unui gard de protecţie

vox: poate că un gard ar fi mai bun pentru protecţia copiilor. nu tot timpul poţi să fii în preajma lor şi atunci poate că ar fi binevenit
vox: cred că ar fi o idee bună pentru că dacă nu supraveghezi copilul tot timpul e un mare pe ricol, e adevărat.

Reprezentanţii primăriei susţin că ştiu de această problemă şi că o vor rezolva în cursul acestei toamne.

sincron OANA BUZATU, purtător de cuvânt Primăria Cluj-Napoca: a pune un gard pe acea margine foarte abruptă nmu este suficient din punctul de vedere al celor care îl utilizează, acest gard nu va avea niciodată o rezistenţă suficientă pentru a rezista la şocuri, există riscul de a se rupe şi atunci lucrurile vor fi cu atât mai grave. soluţia oferită de către proiectanţi este plantarea pe toată lungimea coastei a unei perdele groase de arbuşti.

Zona verde şi cea de joacă de pe strada Coastei au fost amenajate în cursul acestei veri în locul locuinţelor ilegale ale rromilor care au existat aici până în decembrie 2010. În vecinătatea parcului va fi ridicat şi viitorul campus al Mitropoliei.


Top 3 ziuadecj.ro

Realitatea TV Cluj vă prezintă cele mai interesante ştiri ale zilei de pe site-ul ziuadecj.ro.

Peste 1.400 de cititori au dorit să afle despre interventia în forţă a jandarmilor la mall. Pe locul al doilea în top s-a calsat ştirea despre coşmarul turiştilor ţepuiţi în Antalya, povestit de o clujeancă. Un număr foarte mare de accesări a făcut şi ştirea despre primul pod iluminat peste Someş, care va fi dat în folosinţă diseară. ziuadecj.ro este principalul site de ştiri quality din Cluj şi vă oferă toate informaţiile din oraş în timp real.


Sport

Mai mult curaj

Jocul Franţei cu România nu i-a impresionat pe fotbaliştii clujeni, care cred că tricolorii puteau obţine mai mult de la partida de aseară. "Ne-a lipsit curajul de a ataca mai mult", spun ei.

Elias Bazzi, jucătorul Universităţii Cluj, spune că România a făcut un joc bun în faţa mult mai putericei echipe a Franţei. Şi, cu puţin curaj, puteau obţine toate cele trei puncte.

SICNRON ELIAS BAZZI, jucător U Cluj: A jucat destul de bine. România cred că trebuia să încerce mai mult, să iese la atac şi poate dacă ieşea mai mult putea să facă un rezultat bun, să câştige cu Franţa.

Şi antrenorul portughez al celor de la CFR Cluj a comentat meciul României cu Franţa, referindu-se la starea deplorabilă a gazonului de pe Naţional Arena.

SINCRON JORGE COSTA, antrenor CFR Cluj: Părerea mea nu este diferită faţă de a celorlalţi cu privire la starea gazonului de la meciul România - Franţa. Oricum, aceasta problemă se poate remedia în timp. Am remarcat, în schimb, splendoarea Arenei Naţionale.

România a terminat aseară la egalitate meciul cu Franţa şi a pierdut orice şansă de a se mai califica la Euro 2012.


Tari ca Oţelul

Jorge Costa este optimist în ceea ce priveşte meciul din deplasare cu actuala campioană, Oţelul. Antrenorul alb-vişiniilor speră ca elevii lui să joace, la Galaţi, la fel de bine ca în partida cu Sportul Studenţesc, câştigată pe teren propriu cu 6 la 1.

SINCRON: JORGE COSTA, antrenor CFR Cluj: Suntem pregătiţi pentru acest meci, chiar dacă jucăm împotriva campioanei din sezonul trecut. Nu cred că sunt atât de importante ultimele rezultate ale Oţelului, noi trebuie să dăm totul pentru a câştiga acest joc, dar şi cele care vor urma.

La finalul perioadei de transferuri, antrenorul alb-vişiniilor se declară mulţumit de lotul pe care îl are la dispoziţie pentru acest tur al campionatului.Partida dintre Oţelul şi CFR Cluj, din etapa a VI-a a Ligii I, se va disputa vineri, la Galaţi, de la ora 21.30.

 

 

Comenteaza