Tânăr reținut după ce a furat o trotinetă și a încercat să dea lovitura din nou pe un șantier din Cluj-Napoca

Tânăr reținut după ce a furat o trotinetă și a încercat să dea lovitura din nou pe un șantier din Cluj-Napoca
| Foto: newsmodova

Polițiștii au dispus la data de 27 mai măsura reținerii pentru 24 de ore față de un tânăr în vârstă de 23 de ani, bănuit de comiterea unor fapte de furt și tentativă de furt pe raza municipiului Cluj-Napoca.

Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

Potrivit anchetatorilor, în data de 26 mai, în jurul orei 10:00, acesta ar fi pătruns în curtea unui imobil situat pe strada Andrei Șaguna, de unde ar fi sustras o trotinetă electrică în valoare de aproximativ 1.800 de lei.

Ulterior, în dimineața zilei de 27 mai, în jurul orei 09:00, tânărul s-ar fi deplasat pe un șantier din zona Pieței Mihai Viteazul, unde ar fi încercat să sustragă două biciclete aparținând unor muncitori. Acesta a fost surprins imediat de persoanele aflate la fața locului, iar tentativa a fost dejucată.

În urma administrării probatoriului, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt și tentativă la furt.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .