Numărul persoanelor care au trecut prin boală este de câteva ori mai mare decât cel din statisticile oficiale, situație care explică și scăderea substanțială a cazurilor din ultima lună, spun autorii studiului.
Cele mai multe noi infectări cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate, în Israel, în rândul copiilor și a adolescenților.
Hotelierii din Grecia estimează o scădere a veniturilor din cauza noului val al pandemiei provocat de varianta Delta, mai agresivă și mai contagioasă. O creștere a infectărilor ar putea duce la revizuirea politicii față de turiști.
Preşedintele Klaus Iohannis nu crede că ar trebui impuse, în prezent, în România, noi măsuri restrictive, subliniind că vaccinarea anti-COVID este soluţia pentru prevenirea revenirii pandemiei.
Şeful DSU, Raed Arafat, a afirmat joi că, România se află într-o situaţie controlabilă, în privinţa tulpinii Delta, dar că "nimeni nu poate spune că putem evita cu totul valul 4" și că "vaccinarea rămâne singura soluție pentru a evita un impact grav".
Șeful CNCAV, Valeriu Gheorghiţă, spune că vaccinul anti-COVID oferă protecţie şi în faţa variantei Delta, iar fără a creşte rata vaccinării va fi foarte greu să se evite mai târziu o creştere a numărului de cazuri de infectare.
Un bărbat infectat cu tulpina Delta a noului coronavirus a ajuns în stare gravă la Terapie Intensivă. Nu era vaccinat, iar în urma tratamentului starea lui s-a ameliorat.
Un studiu recent din UK arată că adulţii sub 50 de ani și copiii au o probabilitate de 2,5 ori mai mare de a se infecta cu Delta, spune Inci Yildirim, medic specialist la Yale Medicine în boli infecţioase pediatrice şi vaccinolog.
Autorităţile sanitare elene au raportat peste 700 de noi cazuri de infecţii în 24 de ore în ultimele zile, în creştere comparativ cu între 200 şi 400 pe zi în săptămâna dinainte.
Recomandări: