Traversarea Tarniţei, eveniment ajuns tradiție, se află deja la cea de a 11-a ediţie și va avea loc, în data de 23 iulie pe lacul Tarnița din județul Cluj. Sâmbătă, in 22 iulie va avea loc pe același lac, ediția a 4-a a evenimentului Triatlon Cluj.
La finalul săptămânii trecute a avut loc proba de traversare a lacului Tarniţa, organizată de Clubul Orca. Concursul este la a noua ediţie şi a fost câştigat de un fost sportiv de mare performanţă. Printre concurenţi s-au aflat şi oameni de afaceri.
Cel mai așteptat festival al anului din România are loc în acest weekend la Cluj: Untold Festival. Pe cele 8 scene ale evenimentului vor urca peste 170 de artiști, între care Avicii, David Guetta, Armin Van Buuren, Dimitri Vegas & Like Mike.
Cea de a noua ediţie a competiţiei de înot “Traversarea Tarniţei”, organizată de clubul Orca, va avea loc în 1 august. Până în prezent, în concurs s-au înscris 95 de persoane, femei şi bărbaţi din toate colţurile României, dar şi din străinătate: Canada, Germania, Franţa.
Proba scurtă a celei de-a opta ediţii a competiţiei de înot în ape deschise "Traversarea Tarniţei" a fost câştigată de un clujean.
Cea de-a opta ediţie a primei competiţii de înot în ape deschise din România este pe cale să înceapă. Cei care doresc să se înscrie mai au la dispoziţie doar câteva zile.