Liderul PNL a criticat proiectele ce prevăd înființarea unor companii municipale, apreciind că ele vor furniza servicii proaste, la prețuri mari.
Prim-vicepreşedintele PNL Teodor Atanasiu a admis, în premieră, că Emil Boc ar putea fi candidatul liberalilor la funcţia de primar al Clujului, dar a precizat că nu se va bucura de susţinerea sa până nu va da explicaţii partidului pentru susţinerea unui adversar al candidatului PNL în primul tur al alegerilor prezidenţiale.
Preşedintele PNL Alba, senatorul Teodor Atanasiu, susţine că premierul Victor Ponta "se gândeşte foarte serios să se retragă" pentru că PSD "îl presează". Vezi cu ce.
Președintele PNL Alba Teodor Atanasiu, este urmărit penal pentru folosirea influenței în scopul obținerii unor foloase de natură electorală PNL, promisiunea, oferirea sau darea de bani, bunuri sau alte foloase pentru a determina alegătorul sa voteze și asocierea pentru săvârșirea de infracțiuni, potrivit DNA Cluj.
Dumitru Samson, fiul vitreg al ministrului Apărării Corneliu Dobriţoiu, a ieşit din sediul DNA Cluj în urmă cu puţine minute. El este audiat astăzi într-un dosar în care e învinuit de corupţie în cazul referendumului pentru demiterea preşedintelui.
Parchetul Înaltei Curţi pentru Casaţie şi Justiţie arată astăzi, în ce priveşte situaţia cauzelor constituite la nivel naţional pe parchetelor privind referendumul pentru demiterea rpeşedintelui, procurorii analizează peste 500 de doare în această direcţie.