Consiliul Local a aprobat tarifele pentru biletele şi abonamentele ce urmează a fi eliberate de automatele de ticketing. Numai că acestea nu sunt încă funcţionale, deşi trebuiau predate de un an.
CFR Călători a anunţat lansarea programului estival de transport "Trenurile Soarelui". Timp de trei luni, din 12 iunie până în 15 septembrie, turiştii vor avea la dispoziţie peste 40 de trenuri care vor asigura legături din toată țara către staţiunile de la Marea Neagră şi Delta Dunării.
Ștrandul Durgău din municipiul Turda şi-a deschis porţile, anunță reprezentanții acestuia. Programul de funcționare a acestuia va fi zilnic, între orele 09:00 și 21:00.
Sezonul estival la strandul Sun, administrat de Regia Autonoma a Domeniului Public (RADP), a început. Luni, în prima zi de functionare, accesul a fost gratuit.
Compania de Transport Public va introduce de săptămâna viitoare un nou tip de plată a biletelor de călătorie.
An nou, RCA nou. Doar că pe tineri îi cam arde la buzunar. Cei care vor să intre în 2015 cu poliţa în mână sunt nevoiţi să renunţe la tradiţionalele cumpărături de sărbători şi să-şi bage banii în puşculiţele companiilor de asigurări.
50 de kilometri de la Cluj-Napoca spre Bistriţa-Năsăud sau spre Bihor cu transportatorii intrajudeţeni. Tarifele pot să difere cu până la 220%. ZIUA de CLUJ a realizat o analiză a preţurilor şi vă prezintă motivele acestor discrepanţe.
Taximetriştii ar putea mări tarifele pe care le practică în Cluj-Napoca. Ei se plâng că de 5 ani preţul este acelaşi, 1,79 lei pe kilometru ziua, respectiv 1,99 lei pe timpul nopţii. Primăria Cluj a dat mână liberă acestor creşteri încă din 2008, printr-o Hotărâre de Consiliu, dar patronii companiilor de taximetrie se tem să majoreze tarifele de teama concurenţei.
Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor-Asociaţia pentru drepturi de autor (UCMR-ADA) susţine că tarifele pentru muzica ambientală au scăzut, respingând afirmaţiile vicepreşedintelui Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale conform cărora acestea s-au triplat, ceea ce va duce la creşterea preţurilor.