Preşedintele ANAF Lucian Heiuş a declarat vineri că "din păcate, nu întotdeauna lucrurile care se întâmplă la nivelul ANAF-ului sunt pozitive", după ce doi inspectori au amendat câțiva ţărani care vindeau mere pe marginea drumului.
Acum mai bine de o sută de ani, consumul abuziv de alcool făcea ravagii în satele româneşti. Rapoartele medicale ale vremii arată că în anumite regiuni peste 20% dintre localnici erau atinşi de alcoolism iar vinul sau rachiul era oferit până şi sugarilor.
Ţăranii din România ar trebui să îşi facă firmă dacă vor să crească mai mult de 5 porci în bătătură şi să elimine celebrele lături din hrana animalelor. Este vorba despre un proiect de lege care a trecut deja de forul din Senat.
Comunele clujene s-au constituit în asociaţii pentru a putea obţine mai uşor finanţări europene pentru proiectele lor de dezvoltare. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Vakar Istvan, a explicat că deşi aceasta este singura soluţie pentru accesarea mai multor bani, în judeţul Cluj, din patru Asociaţii de Dezvoltare Intercomunitară, constituite, doar două sunt funcţionale.
Plata taxelor şi impozitelor locale prin card Master sau Visa este posibilă şi în mediul rural, atât la cititoarele de carduri (POS), cât şi pe internet, conform portalului NoCash.
Recomandări: