Imediat după ce a marcat în poarta campioanei, mijlocașul s-a îndreptat spre camerele TV pentru a le răspunde contestatarilor.
Antrenorul s-a bucurat de succesul împotriva campioanei, însă își dorește concentrare maximă înainte de ultimele două meciuri din sezonul regulat.
Gică Hagi a ieșit la atac după înfrângerea suferită la Cluj-Napoca de Farul Constanţa în faţa echipei antrenată de fostul său coleg de Naţională, Ioan Ovidiu Sabău.
Formația pregătită de Ioan Ovidiu Sabău s-a impus la limită contra Farului Constanța, scor 1-0.
Cristi Balaj, președintele clubului clujean, și-a exprimat supărarea în legătură cu deznodământul jocului de la Galați.
Președintele formației din Gruia nu a fost mulțumit de modul în care Andrei Chivulete a condus jocul dintre gălățeni și "feroviari".
Experimentatul mijlocaș al CFR-ului i-a dat dreptate lui Adrian Mutu, care a criticat modul în care "feroviarii" au gestionat finalul meciului cu Oțelul Galați.
Tehnicianul CFR-ului se declară dezamăgit după ce "feroviarii" au obținut doar un punct pe terenul Oțelului.
Ultrașii Universității Cluj au fost interziși pe stadionul lui Sepsi, la Sf. Gheorghe, în Covasna, cu un steag tricolor pe care era imprimat un anumit mesaj.