Semnificaţia pantofului de sticlă din basmul „Cenușăreasa” nu una inocentă, spun cercetătorii moderni care au studiat şi povestea, şi viaţa autorului.
Prim-vicepreședintele liberal a vorbit despre modul în care premierul a gestionat relația dintre partid și cultele religioase, în contextul în care anul trecut pelerinajele au fost interzise din cauza pandemiei.
Pasionaţii de călătorii îşi doresc să exploreze fiecare colţişor al lumii însă, există locuri în care accesul este interzis turiştilor, iar pătrunderea în acele zone se pedepseşte grav.
CIA a declasificat recent peste 12 milioane de documente, pe care serviciul secret american le-a postat online. O parte dintre acestea conţin referinţe la Cluj. Printre ele, şi un raport din 1960 care conţine instituţiile importante ale oraşului la acea vreme, dar şi o hartă.
Francezii mănâncă preparate bogate, beau foarte mult vin și fumează. Și totuși, cum de sunt ei atât de slabi și în formă? Studiile recente au raportat faptul că ei au afirmat că există o așa-numită dietă franceză, de care nu foarte mulți știu.