Senatul a adoptat, miercuri, un proiect care prevede acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ.
Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a se va desfășura în perioada 18 - 29 iunie 2019.
Gabriel Bratu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Formarea Profesională în Sistem Dual, susţine că în prezent sunt un milion de tineri români care nu sunt nici la şcoală, nu sunt nici angajaţi. „Nu sunt nicăieri&r
Problema numărului insuficient de locuinţe sociale în Cluj-Napoca a fost ridicată, din nou, în şedinţa de Consiliu Local. Primarul Emil Boc promite să găsească soluţii, însă oamenii trebuie să îşi trimită copiii la şcoală.
Liceul Ana Aslan va beneficia de modernizare, extindere şi construire sală de sport, proiect finanțat în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020. Este astfel primul liceu care beneficiază de investiții în acest an.
Prima etapă a înscrierii elevilor în învăţământul primar se desfăşoară între 4 şi 22 martie 2019, informează MEN, care mai precizează că în clasa pregătitoare pot fi înscrişi copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la 31 august.
O profesoară de la Facultatea de Istorie şi Filosofie de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca consideră că organizarea simulărilor pentru elevii din clasele a VII-a și a XI-a reprezintă "o măsură lipsită de etică din partea Ministerului Educației Naționale".
Multă birocraţie, dotări care lasă de dorit în special la sate şi prea multă teorie, adesea fără corespondenţă pe piaţa muncii. Acestea sunt rezultatele unui sondaj IRES, comandat de Uniunea Editorilor din România (UER).
Ministerul Educației pregăteşte structura anului școlar 2019 - 2020, proiectul urmând să fie lansat spre dezbatere.
Recomandări: