Preşedintele Klaus Iohannis a avut marţi o întrevedere cu directorul CIA Mike Pompeo, anunţă într-un comunicat de presă Administraţie Prezidenţială.
România ocupă primul loc în ceea ce priveşte zborurile pe distanţe scurte, cu un cost de 2,79 de euro/100 kilometri pentru serviciile low-cost şi locul cinci la nivel mondial (zboruri interne şi internaţionale).
Copiii români sunt atrași cel mai mult de site-urile de comunicare, acestea fiind urmate de cele cu informații despre alcool, tutun sau droguri, potrivit unui raport publicat, joi, de Kaspersky Lab.
Potrivit unor noi estimări UNICEF, la nivel mondial, cel puţin 2,7 milioane de copii trăiesc în instituţii rezidenţiale, cea mai ridicată rată din lume la acest capitol înregistrându-se în Europa Centrala şi de Est.
Selecționerul reprezentativei din Chile, Juan Antonio Pizzi, a anunțat lotul convocat pentru amicalul cu România, programat în 13 iunie, pe Cluj Arena.
Presiunea asupra graniţelor europene provocată de migraţia ilegală, se menţine la cote înalte, iar Ungaria analizează posibilitatea instalării unui gard de-a lungul frontierei dintre Ungaria şi România.
Federația Română de Fotbal (FRF) a anunțat pe ce post va fi televizat amicalul România - Chile, programat pe 13 iunie, pe Cluj Arena.
Comisia Europeană a redus estimarea pentru creşterea economică a României în 2017 sub nivelul anunţat de Guvernul României, de 5,2%.
Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker se află joi în vizită în România, ocazie în care va susţine un discurs în plenul Parlamentului şi se va întâlni cu preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Sorin Grindeanu.
Recomandări: